Veste proastă pentru milioane de români: Ce se întâmplă de Sărbători? S-a decis

Nicușor Dan

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Veste proastă pentru milioane de români: Ce se întâmplă de Sărbători? S-a decis. Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat chiar astăzi cum va fi Crăciunul în Capitală.

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că iluminatul festiv pe marile bulevarde bucureştene va fi „în linii mari” acelaşi de anul trecut, precizând că este în vigoare un contract pe trei ani încheiat de o companie municipală cu un operator privat, care va expira în acest sezon.

„Din informaţiile pe care le am până la acest moment, contractul a fost semnat pe trei ani şi va expira odată cu această iarnă.

”Decizia nu îi aparține”

S-au realizat lucrări pe 90% din ce prevedea el. Deci, în linii mari, o să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut”, a declarat Dan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

El a explicat că decizia referitoare la modul în care va fi realizat iluminatul de sărbători nu îi aparţine.

„Există lucruri care sunt în subordinea primarului general, cum sunt primăria şi toate administraţiile din subordine, şi există probleme care sunt în subordinea Consiliului General.

Chestiunea iluminatului de sărbători ţine de un contract care este încheiat între o companie municipală, care este în subordinea CGMB, şi un operator privat. Trebuie să avem Consiliu, Consiliul trebuie să schimbe Adunarea generală a acestei companii, Adunarea generală trebuie să schimbe Consiliul de administraţie şi abia în Consiliul de administraţie, bineînţeles, sunt directori executivi şi abia aceste structuri executive pot să discute cu operatorul privat. Deci, nu a fost o decizie pe care eu o să o am până la acest moment”, a precizat Nicuşor Dan.

Conform unui comunicat transmis pe 10 octombrie de municipalitate, cea mai mare parte dintre instalaţiile folosite în acest an pentru iluminatul festiv în Bucureşti sunt cele de anul trecut.

Calendarul procesului de montare a ornamentelor

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti are „obligaţia” contractuală de a presta serviciul public de iluminat festiv, ca parte a contractului de delegare a serviciului de iluminat public încheiat cu PMB, se explica în comunicat.

În eventualitatea în care nu ar presta acest serviciu, „compania riscă rezilierea contractului de delegare”, pentru neîndeplinirea sarcinilor care îi revin.

„Cea mai mare parte dintre instalaţiile folosite în acest an sunt cele de anul trecut, aşadar nu presupun o nouă achiziţie.

Cu privire la calendarul procesului de montare a ornamentelor, precizăm că acesta a început pe 6 octombrie, cu întârziere faţă de anul trecut, când a demarat pe 25 septembrie. Procesul de montare a instalaţiilor de iluminat festiv este unul laborios, de aceea timpul optim de începere, din punct de vedere tehnic, ar fi fost luna septembrie. Durata este calculată pentru a finaliza procesul la sfârşitul lunii noiembrie”, preciza PMB.

Foto: INQUAM / Octav Ganea.