Un ordin de ministru, publicat deja în Monitorul Oficial, îngrădeşte accesul femeilor, dar şi al unor bărbaţi, către o anumită carieră.
Un ordin al fostului ministru de Interne, Carmen Dan, a fost publicat în Monitorul Oficial. Probele sportive eliminatorii de la admiterea în şcolile MAI vor fi de acum încolo foarte greu de trecut de către femei, dar şi de bărbaţii cu o condiţie fizică mai slabă. Rezultatul va fi, speră oficialii din Minister, ca viitorii poliţişti să aibă peste 1,70 metri înălţime şi să aibă o condiţie fizică apropiată cu cea a sportivilor de performanţă, potrivit national.ro.
Manechinul din probele sportive pentru admiterea în școlile structurilor MAI, care trebuia cărat la subraț, transportat cu spatele, ocolind jaloane, are acum 60 kg, de la 40 kg în trecut. Modificarea greutății a fost cerută chiar de sindicaliștii din Poliție, care spun că femeile polițist nu reușeau să își facă datoria, când erau nevoite să salveze oameni din incendii sau accidente. O altă probă, nou introdusă, este atingerea unei mingi de tenis suspendate de la sol la o înălțime de 2,55 metri. Candidații au dreptul la o singură încercare, fiind eliminați cei care reiau parcurgerea probei, reiau elanul sau nu ating obiectul suspendat. Totodată, a fost mărit numărul de probe, dublându-se și greutățile folosite în unele dintre acestea.
Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, consideră că ridicarea gradului de dificultate a probelor sportive este o măsură binevenită. „În opinia mea, este în regulă ceea ce s-a făcut. Pentru că trebuie să iei oameni pregătiți, cu condiție fizică, care să ducă la îndeplinire misiuni, nu așa, angajăm pe oricine, după care mai trimitem doi să-l scoată și pe el, nu e în regulă. Spaniolii au doar 18% locuri pentru femei, la noi se candidează la egal. Noile bareme fizice nu sunt un lucru negativ, pentru că în Poliție oamenii trebuie să fie bine pregătiți fizic, psihic, emoțional, intelectual, profesional. Cel mai dificil este la intervenții, la vreun scandal. Au fost situații cu echipaj mixt, în care femeia a leșinat. Mie, personal, mi s-a întâmplat să fiu în misiune cu o femeie polițist și, când a scos unul sabia, i s-a făcut rău și a leșinat.”, a declarat Coarnă.