Iubita lui Sorin Oprescu, Adriana Nica, este obligată să părăsească vila din cartierul Primăverii, după ce a pierdut definitiv procesul împotriva statului român.
Apelul Adrianei Nica, iubita lui Sorin Oprescu, a fost respins de către Tribunalul București în procesul de evacuare declanșat de statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Adriana Nica, obligată să evacueze vila din Primăverii
Adriana Nica este așadar obligată să evacueze imediat vila din cartierul Primăverii, întrucât judecătorii au stabilit că este achiziționată de către fostul primar al Capitalei cu bani obținuți din mită și pusă ulterior pe numele partenerei sale de viață.
Pentru a intra în posesia imobilului, statul român a deschis o acțiune separată, în civil, pe care a câștigat-o atât pe fond, cât și în apel. După decizia definitivă din mai 2023, imobilul va intra în proprietatea privată a statului. Odată ce va prelua bunul, statul îl va intabula, după care îl va evalua. Ulterior, acesta urmează să fie scos la licitație publică, cu scopul de a recupera prejudiciul din dosarul lui Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare.
ANAF a precizat în cererea inițială că la data de 26 iulie 2022, Adriana Nica a fost notificată în vederea evacuării și predării imobilului, însă a refuzat să dea curs solicitărilor.
Imobilul a intrat în proprietatea statului
La rândul său, iubita lui Sorin Oprescu a arătat că a cumpărat vila din Primăverii în anul 2013, cu bani proveniți parțial dintr-un credit imobiliar, parțial din sume împrumutate de la persoane fizice. Imobilul a fost oferit spre închiriere în perioada 2014-2015.
Adriana Nica a menționat, de asemenea, că nu a avut calitate de inculpat în cazul fostului primar al Capitalei, și totuși s-a dispus confiscarea specială a bunului, considerându-se că a fost cumpărat de inculpat. În dosarul respectiv, ea a fost citată numai în calitate de martor.
Argumentul medicului anestezist a fost însă respins în instanță, pe motiv că ”bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri judecătorești definitive ori, după caz, definitive și irevocabile”.
Potrivit instanței, având în vedere sentința, imobilul a fost supus unei măsuri de siguranță a confiscării extinse și a intrat în proprietatea privată a statului, ANAF fiind, prin organele de valorificare abilitate, autoritatea competentă pentru punerea în mișcare a măsurii confiscării bunului supus acestei proceduri.