Dacă producătorul de energie termică nu îşi va încasa banii cuveniţi pe căldura funizată bucureştenilor, ministrul Economiei spune că se va asigura că ANAF va lua suma restantă din conturile primăriei.
„Am ajuns practic să ieşim din termenele de plată. Or, acest lucru nu poate continua. Eu nu pot să accept ca PMB să tragă în groapă şi ELCEN-ul. Mâine (vineri – n.r.) vom notifica ANAF.
Nu mai merge aşa. Datoriile trebuie plătite, dacă nu le plătesc le vom lua direct din conturi. Ştie ANAF cum să o ia”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, potrivit hotnews.ro.
„ELCEN are de recuperat 167 milioane lei de la Termoenergetica. În același timp, ELCEN are datorie restantă la ANAF. ELCEN va cesiona către ANAF creanța pe care o are la Termoenergetica. Mai exact, ANAF poate prelua creanța Termoenergetica în contul banilor pe care trebuie să-i dea ELCEN către Fisc. „Cesionați creanța la ANAF. Știe ANAF cum s-o ia.
Și întâmplător Primăria Capitalei are bani în Trezoreria Statului și are bani cu destinație, dați prin hotărâre de Consiliu. Deci îi vom lua, ne vom plăti datoriile și îi spun primarului general și Termoenergetica că datoriile trebuie plătite. Și dacă nu le plătesc, le vom lua direct din conturi bani”, a mai spus ministrul Virgil Popescu.
„Nu ne permitem să ne jucăm cu sistemul energetic național. Elcen asigură și energia electrică. Trebuie să facem investiții în Elcen și sper ca viitorul primar al Capitalei să facă investiții în rețeaua de distribuție a energiei termice, pentru că degeaba noi o să investim și o să retehnologizăm Elcen, să punem centrale noi, eficiente, dacă energia termică se va duce prin aceleași țevi găurite, aceleași pierderi le vom avea.
Dacă și următorul primar pierde iar o sută și ceva de milioane de euro din fonduri, pentru că așa trebuie să spunem, doamna Firea a pierdut 157 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea rețelei de distribuție a energiei termice. Prima investiție a viitorului primar trebuie să fie pe reabilitarea rețelei de energie termică”, a explicat Virgil Popescu.