Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, a declarat că situația televiziunii Realitatea TV este delicată, dar nu CNA va opri activitatea la Realitatea TV.
După ce Curtea de Apel a declarat intrarea în faliment a televiziunii Realitatea, soarta acesteia depinde doar de lichidatorul societăţii.
Televiunea va continua să emită în continuare și sunt șanse ca aceasta să nu se închidă deloc.
Odată stabilit falimentul, se numeşte un lichidator, care va trece la lichidarea societăţii, respectiv, în principiu, vânzarea de active, inventarierea patrimoniului şi poate chiar oprirea activităţii, în funcţie de ce decide acesta, a declarat Răsvan Popescu, care a subliniat: „În orice caz, nu CNA va opri activitatea la Realitatea”, scrie realitatea.net.
În ceea ce priveşte postul de radio Realitatea FM, „din câte ştiu, fără să fiu un expert neapărat, cred că ANCOM poate retrage licenţa de emisie în caz de faliment, ceea ce, în perspectivă, duce şi la retragerea licenţei audiovizuale (de către CNA, n.r.)”.
Rasvan Popescu a mai amintit că o altă societate, care nu are legătură cu Realitatea Media, respectiv Geopol International SRL, deţine o altă licenţă pe satelit, Realitatea Plus, „care merge mai departe şi care, poate, va încerca să preia rolul Realitatea TV”.