Elena Băsescu, incident la echitație
Fiica cea mai mică a fostului președinte, Elena Băsescu, a suferit un accident în timp ce practica echitație. Aceasta s-a dezechilibrat și a căzut de pe cal, dar pe moment nu și-a dat seama de gravitatea incidentului. Abia după ce a ajuns acasă a fost nevoită să meargă la spital și a avut nevoie de antiinflamatorii ca să se pună pe picioare.
Incidentul a avut loc duminica trecută în timpul uneia dintre activitățile preferate ale Elenei Băsescu, echitația, însă de această dată o clipă de neatenție i-a dat peste cap întreaga experiență. Odată ajunsă acasă nu s-a simțit prea bine și s-a îmbrăcat repede, și-a luat telefonul, a comandat un Uber și a pornit direct către Ponderas, potrivit Cancan.
La spital fiica cea mică a fostului președinte a stat mai tot timpul cu telefonul în mână și, cel mai probabil, a vorbit cu cei apropiați care erau îngrijorați. A fost nevoită să facă un RMN fiindcă ar fi fost vorba de un traumatism cervical. Ulterior, Elena Băsescu a fost dusă cu un cărucior la etaj, la internări, dar nu se știe exact dacă și-a petrecut sau nu noaptea la spital.
Pasiunea pentru echitație, transmisă și copiilor
Pasiunea Elenei Băsescu pentru echitație s-a transmis și la cei trei copii pe care îi are. Sofia Anais, Traian Jr. și Anastasia, nepoții fostului președinte al României, sunt foarte interesați de sport, în special de echitație.
În ciuda faptului că lecțiile sunt destul de scumpe, mama lor a decis să-i înscrie la cursuri. Uneori, bunica lor, Maria Băsescu, îi duce la centrul de echitație din Balotești, județul Ilfov, unde au devenit clienți obișnuiți și au dobândit deja o bună stăpânire a acestui sport.
Părinții Elenei și Ioanei Băsescu, Traian și Maria, au o legătură puternică cu nepoții lor și sunt gata să ajute ori de câte ori este nevoie de ajutorul lor. Elena Băsescu a afirmat în repetate rânduri acest lucru, și nu de puține ori au post publicate imagini în mediul online care să dovedească acest lucru.
Maria Băsescu este, de asemenea, o împătimită a cailor și a fost surprinsă în diverse videoclipuri și fotografii cu nepoții ei călare în numeroase ocazii. Grupul obișnuia să facă plimbări lungi cu calul în pădure, unde copiii au dat deja dovadă de o mare îndemânare.