Vedeta și-a speriat fanii! Mădălina Ghenea trece printr-o perioadă dificilă și a spus că va fi nevoită să își anuleze toate angajamentele, deoarece nu se simte bine.
Mădălina Ghenea se confruntă cu probleme grave să sănătate: Din păcate nu mă simt foarte bine
Mai precis, vedeta a transmis într-o postare realizată pe Instagram că trebuie să își anuleze toate angajamentele, deoarece a lucrat timp de opt luni fără să ia vreo pauză.
Actrița și-a cerut scuze că nu va putea posta sau răspunde la mesaje, însă le-a promis fanilor că va reveni cât mai curând.
„Din păcate nu mă simt foarte bine. Îmi cer scuze tuturor, dar nu voi putea să postez sau să răspund la mesaje și va trebui să îmi anulez toate angajamentele de muncă. Am lucrat non-stop timp de 8 luni, fără nicio zi liberă și cred că corpul meu strigă disperat după o pauză.
Voi renunța la Instagram și Whatsapp măcar pentru câteva zile. Ne vedem curând”, a scris Mădălina Ghenea în postarea realizată pe Instagram.
De asemenea, mesajul a fost însoțit de o poză în care vedeta poate fi văzută la spital, cu perfuziile în mână.
Nu este prima dată când vedeta se confruntă cu astfel de probleme
Amintim că nu este pentru prima dată când vedeta se confruntă cu probleme de sănătate anul acesta. În luna ianuarie, Mădălina Ghenea, în vârstă de 34 de ani, și-a întrerupt activitatea din mediul online.
Vedeta a încărcat la momentul respectiv o fotografie în care apare un aparat tomograf. Tomografia Computerizată este o metodă de investigaţie imagistică ce foloseşte razele X pentru a obţine imagini detaliate, precise ale organelor interne.
De asemenea, imaginea postată atunci de Mădălina Ghenea a venit și cu câteva declarații. Vedeta spunea că va lipsi pentru o perioadă din mediul online, deoarece nu se simte bine.
„Dragilor, nu mă simt prea bine. Voi lua o pauză de la social media. Sper să mă refac repede şi să vă răspund la toate întrebările. Cu drag, a voastră Mad”, a transmis aceasta fanilor.