”Nu este nicio victimă aici”, a spus acesta, în emisiunea moderată de Adrian Ursu și Oana Zamfir, despre scandalul în care este implicat Dan Diaconescu.

Doi dintre participanții la emisiune i-au spus că victimele sunt tocmai minorele. Mircea Diaconu a răspuns că ”nu a fost niciun viol”. Atunci când i s-a atras atenția că nu aceasta este problema, ci faptul că fetele erau minore, actorul a spus că o astfel de faptă este condamnabilă.

Acesta nu este însă primul derapaj al lui Mircea Diaconu la adresa femeilor hărțuite sexual. În trecut, acesta a afirmat că este ”o modă la Hollywood” care a venit ”ca un val în Europa” și că hărțuirea este supraestimată, pentru că pe vremuri ”se numea amantlâc”.

Mircea Diaconu, replică la adresa Vioricăi Vodă

Declarațiile actorului au venit ca replică la discursul colegei sale din filmul ”Filantropica”, actrița Viorica Vodă, la Gala Gopo 2022. Atunci, ea a vorbit, când se afla pe scenă, despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în urma rolului pe care l-a jucat în film.

”Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă şi ea, şi nu a fost angajată niciodată”, a spus Mircea Diaconu.

Actorul a minimalizat hărțuirea sexuală

”Vorbim de hărţuire din clipa în care la Hollywwod a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu ştiam că asta se numeşte bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărţi despre primadone care făceau carieră în felul acesta. (….) Eu, intrând în profesie acum vreo 50 şi ceva de ani, am perceput acest lucru ca fiind ceva de cabină.(…) La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărţuire. Altfel este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu ştiu foarte exact, pentru că sunt cazuri şi cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost şi de-o parte şi de cealaltă. Ori hărţuirea, aşa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează nu de actori. Actorii nu contează”, a declarat el pentru Fanatik.

Actorul a spus că totul este o exagerare, și a dat exemple din parlamentul European, din perioada în care a fost europarlamentar.

”Şi, credeţi-mă, am văzut-o şi eu. Eram la Parlamentul European şi acolo a venit ca un val, pur şi simplu. Erau nişte doamne care ziceau că au fost hărţuite, pe funcţii, pentru parlament, pentru comisii. Dă-o naibii de treabă, nici chiar aşa!”, a povestit acesta.