Vește șoc în Rusia, după ce s-a aflat că un cap al mafiei rusești, condamnat la 23 de ani de închisoare, a murit în Ucraina. Acesta ceruse printr-o scrisoare către liderul cecen Ramzan Kadîrov să fie eliberat din penitenciar pentru a servi în război. El a fost deja înmormântat lângă Moscova cu funeralii publice la care au participat chiar și lideri politici.
Igor Kusk, un șef al mafiei rus condamnat la 23 de ani, aflat până acum câteva luni încarcerat într-o colonie cu regim strict, a murit în Ucraina, după ce a ieșit din închisoare pentru a servi în războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina. Grupul Wagner, controlat de liderul de la Kremlin, racolează pușcăriași cărora le promit că vor fi eliberați dacă luptă 6 luni de partea Rusiei. Totuși, dacă dezertează, sunt uciși pe loc.
Veste șoc în Rusia. A murit în Ucraina
Igor Kusk era liderul unei bande din regiunea Tatarstan și a stat în închisoare până în iulie, fiind găsit vinovat de diverse infracțiuni, inclusiv de crime în anul 2015. El a fost încarcerat într-o colonie penitenciară cu regim strict, potrivit rapoartelor din Rusia. În vară, Kusk i-a trimis o scrisoare din închisoare liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, în care îi cerea să se alăture luptei din Ucraina. Informația a fost recunoscută de văduva sa, Irina, pentru publicația citată.
Se pare că un reprezentant al Grupului paramilitar Wagner, controlat de apropiați ai lui Vladimir Putin, a venit să îl ia, fiind trimis pe linia frontului în data de 25 iulie. Conform informațiilor recente, fostul șef a mafiei a murit încă din 6 septembrie, luptând în regiunea Bakhmut din Donbas. Acesta a fost ucis de un șrapnel care l-a lovit la cap.
Irina Kusk a povestit că soțul ei avea 55 de ani și nu avea cea mai bună stare de sănătate, însă nu se temea de nimeni. Kusk a servit anterior în războiul sovietic-afgan, care a ținut din 1979 până în 1989.
Mafiotul a fost deja înmormântat lângă Moscova cu funeralii publice
Numeroase fotografii de la înmormântarea lui Kusk au apărut în spațiul public. El a fost înmormântat într-un sat de lângă Kazan, la 800 de kilometri est de Moscova. La funeralii au participat sute de persoane care l-au condus pe ultimul drum, inclusiv oficiali locali.
Bărbați în uniformă militară au tras trei salve în aer din mitraliere. Fostul lord al crimei din Rusia a fost înmormântat în „aleea eroilor” din cimitirul orașului, alături de alți soldați uciși în Ucraina, iar fotografiile arată mormântul său împodobit cu buchete mari de flori, potrivit publicației ruse Business Gazeta.
Recent, a apărut o înregistrare video în care Evgheni Prigojin, șeful obscurului Grup Wagner și un aliat apropiat al lui Putin, recrutează oameni într-o închisoare rusă pentru a lupta în Ucraina.
Prigozhin le-a promis libertatea dacă vor servi timp de șase luni, dar i-a avertizat că vor fi uciși dacă vor încerca să dezerteze. Videoclipul a coroborat rapoartele anterioare ale publicațiilor The Daily Beast și The Wall Street Journal cu privire la campania de recrutare a prizonierilor de către grupul de mercenari.
Prezența lui Kusk în Ucraina sugerează că Wagner a luat recruți din închisoare încă din luna iulie. Grupul Wagner este descris în diverse moduri ca fiind un grup de mercenari, practic un contractor militar privat și pur și simplu armata privată a lui Putin.
Acesta are legături strânse cu Kremlinul, iar soldații săi au fost legați de un masacru la Bucha, în Ucraina, și acuzați de comiterea de crime de război în Africa. Grupul, care a acționat și în războiul civil sirian, a fost legat și de separatiștii ruși din regiunea pro-rusă Donbas încă din 2014.