Ministerul Finanțelor a luat un nou împrumut de 2 miliarde de euro de pe piețele externe prin redeschiderea a două emisiuni de obligațiuni după cel luat la începutul lunii ianuarie, care s-a ridicat la valoarea de 4 miliarde de dolari.
Guvernul, prin Ministerul Finanţelor, a împrumutat luni două miliarde de euro de pe pieţele externe prin redeschiderea a două emisiuni de obligaţiuni care aveau scadenţa în 2026 şi 2029, potrivit datelor publicate cu puţin timp pe platforma Bloomberg.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2 miliarde de euro de pe piețele externe
Acesta este al doilea împrumut luat în ianuarie de pe pieţele externe, primul fiind încheiat în primele zile ale anului şi având o valoare de 4 miliarde de dolari, potrivit Ziarului Financiar, citat de Mediafax.
De data aceasta, prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni scadente în septembrie 2026, statul român a atras 600 milioane de euro, iar pentru emisiunea din 2029, o sumă de 1,4 miliarde de dolari.
Prin această reemitere de bonduri, Guvernul majorează sumele atrase de la investitori pe structura iniţială a celor două emisiuni de obligaţiuni şi poate emite cu primă faţă de cuponul iniţial. Poate de exemplu să atragă până la 2 mld. euro din emisiunea de 750 mil. euro.
La început de ianuarie 2023, Guvernul a atras 4 mld. dolari în prima emisiune de eurobonduri din acest an. Interesul investitorilor a fost de circa 11 mld. dolari
În anul 2023 necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental este de aproximativ 160 miliarde lei, la care se adaugă necesarul de refinanţare a instrumentelor de cash management, volumul împrumuturilor ce urmează a fi atrase de Ministerul Finanţelor de pe pieţele interne şi externe fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 4,40% din PIB (aproximativ 68 mld. lei) precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2023, în sumă de cca 92 mld. lei.
Se estimează că deficitul bugetar se va finanţa în proporţie de aproximativ 30% din surse interne şi de 70% din surse externe.
Împrumuturi de 5,3 miliarde de lei de la bănci în ianuarie
Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 150 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de joi, când a împrumutat 7,895 miliarde de lei, la dobânzi de 7,39% pe an şi, respectiv, 7,10% pe an, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark.
Ministerul a planificat, în luna ianuarie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 645 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 5,345 de miliarde de lei, este cu 315 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în decembrie, de 5,03 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.