Este cu adevărat ceva ce nu s-a mai văzut
Într-un interviu acordat Digi24, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre evoluția prețurilor la gaze, dar și despre ce ar putea urma în continuare.
Potrivit acestuia, piaţa gazului a fost manipulată de Gazprom, iar ceea ce se întâmplă acum nu este deloc normal. Ministrul susține că prețul gazului a înregistrat o creștere cu 85%, din luna septembrie și până în prezent, situația nefiind una întâmplătoare.
Totodată, el a mai punctat faptul că rușii au redus livrările către Europa, iar detaliile au fost gândite din timp, astfel încât prețurile să ajungă la nivelul actual.
„Este cu adevărat ceva ce nu s-a mai văzut, ea (creşterea cu 85 la sută a gazului – n.r.) a început, practic, e accelerată din ultima parte a anului trecut, practic de prin septembrie, brusc gazul rusesc a început să crească, trăgând toată piaţa în sus.
Când va scăpa România de dependența de gaz rusesc?
Eu am tot spus că, cu certitudine, acest lucru nu a fost întâmplător, faptul că ruşii au redus livrările către Europa, faptul că nu au mai suplimentat cererea, nu au mai suplimentat livrările de gaz, au redirecţionat mult gaz către Asia. Eu cred că a fost gândită special pentru a creşte preţul, pentru a crea o problemă Europei, ca o primă etapă a războiului din Ucraina. Tocmai pentru a crea o problemă Europei, să aibă de ce să se ocupe”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul a fost întrebat dacă România va mai depinde de gazul rusesc în cazul în care va putea lua gaze din Marea Neagră. În acest sens, ministrul nu are o previziune prea bună. El susține că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2026- 2027, la nivel european.
„Cred că întreaga Europă nu va mai depinde de gazul rusesc, mai devreme de 2026- 2027 pentru că este deja o politică clară, la nivel european, reducerea dependenţei şi o reducere a dependenţei de gazul rusesc accelerată”, a declarat Popescu.
Referitor la manipularea pieței, ministrul susține că prețul gazului va scădea doar în momentul în care România va avea mai mult gaz decât poate consuma.
Virgil Popescu susține că Gazprom a manipulat piața
Totodată, el a punctat faptul că Gazprom a manipulat piața, astfel încât la momentul actual gazul nu mai este suficient. Ministrul a subliniat și faptul că prețurile la gaze nu vor scădea decât în momentul în care România nu va mai fi dependentă de gazul rusesc.
„Gazul românesc sunt convins că se va ieftini în momentul în care avem mai mult gaz decât putem consuma. Regulile de piaţă sunt simple, cu cât oferta este mai mare decât cererea, este evident că preţul gazului va scădea. Piaţa a fost manipulată, clar, după părerea mea, de către Gazprom.
Nu există în momentul de faţă gaz suficient, pe piaţă şi piaţa este foarte sensibilă şi reacţionează la orice se întâmplă. Atâta timp cât vom depinde de gazul rusesc, nu cred că preţul va ajunge la nivelul din 2021, că vorbeam de aprilie 2021 când asistam la o linişte în piaţă”, a declarat Virgil Popescu.