Ministerul Transporturilor pregătește o majorare substanţială a rovinietei pentru camioane.
Ministerul Transporturilor pregătește un document pentru actualizarea tarifelor taxei de drum ( rovinietă) în cazul transportatorilor de marfă, conform unei directive europene ce trebuia transpusă încă de acum 4 ani.
Mai excat, rovinieta pentru toate categoriile de camioane va crește de la 4 la 12 euro pe zi sau de la 320 de euro pe an la 600 de euro pe an în cazul camioanelor ușoare de până la 7,5 tone. „Așa cum reiese din alin. (2) al art. 10a al Directivei, coroborat cu data publicării Comunicării, 18.02.2014, tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 01 martie 2014 pentru toate vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Prin Comunicarea publicată la 17.03.2016 în Jurnalul Oficial al UE, tariful a fost majorat la 13 euro/zi cu aplicare de la 01 aprilie 2016, tarif rectificat ulterior la data de 01.06.2016 prin Comunicarea publicată în JOUE, la 12 euro/zi. Astfel, tariful zilnic de 12 euro pentru vehiculele de transport marfă trebuia aplicat începand cu 01 martie 2014, nefiind transpus nici în prezent”, conform notei de fundamentare a ordonanței Urgență a Guvernului pentru actualizarea tarifelor taxei de drum.
Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență tariful lunar nu trebuie să depășească 10 % din tariful anual, tariful săptămânal nu ar trebui să depășească 5 % din tariful anual, iar tariful zilnic nu ar trebui să depășească 2 % din tariful anual. Totodată, urmează să fie majorate și amenzile pentru lipsa taxei de drum în cazul camioanelor. Proiectul este în dezbatere publică până la data de 1 septembrie. Noile tarife intră în vigore la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Tariful de utilizare pe rețeaua de drumuri naționale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Acest tarif a fost introdus în legislația națională prin transpunerea Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.