Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit, joi, despre impactul războiului din Ucraina asupra securității NATO. Potrivit oficialului, deși războiul schimbă în mod dramatic şi substanţial arhitectura de securitate din Europa, aceste schimbări pot aduce și oportunități pentru România.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a participat joi la Forum România, o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului de Fundaţia CRED, sub Înaltul Patronaj al Academiei Române. În cadrul evenimentului, Mircea Geoană a vorbit despre impactul războiului din Ucraina asupra NATO.
„Războiul barbar pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei independente schimbă în mod dramatic şi substanţial arhitectura de securitate din Europa.
Aşteptăm decizii importante pentru întărirea Flancului estic, alte măsuri importante pentru întărirea zonei Mării Negre, pentru că, în miniatură dacă vreţi, vortexul din Marea Neagră reprezintă într-o dimensiune mai mică complexitatea problemelor de la nivel european şi transatlantic.
De modul în care vom ajuta Ucraina, de modul în care Rusia va plăti pentru această greşeală strategică, va depinde în mare măsură echilibrul strategic din Europa şi echilibrul strategic la nivel global„, a declarat Mircea Geoană.
Impactul asupra securității NATO
Mircea Geoană a explicat impactul pe care îl au noile tehnologii asupra securităţii.
„Asistăm în aceeaşi perioadă la un început de deglobalizare şi la un început semnificativ de relocare a lanţurilor de producţie, a resurselor în zone care sunt mai aproape de teritorii protejate, iar aici pentru România şi pentru regiunea Europei de Est este o invitaţie pentru a atrage multe investiţii şi a face parte din acest ecosistem global.
Este foarte important ca industria de apărare din ţările nou venite în NATO să fie parte plenară din acest nou ecosistem de baze, industrială, militară şi de securitate europeană”, a spus Mircea Geoană.
Se încearcă denaturarea adevărului
Potrivit lui Mircea Geoană, există o încercare de denaturare a adevărului.
„Se încearcă denaturarea adevărului şi plecarea de la realitatea faptului că Rusia a atacat Ucraina la punerea problemelor de securitate alimentară, de creşteri de preţuri la energie, de creşterea inflaţiei pe seama noastră, a celor care impunem sancţiuni legitime împotriva Federaţiei Ruse.
Asistăm la o nevoie acută de întărire a rezilienţei de societate la nivelul ţărilor noastre şi România are în continuare un şantier vast de investiţii în a regăsi propriul nostru echilibru democratic, de a regăsi forţe şi mecanism economic, încredere în noi, încredere între noi şi încredere în apartenenţa noastră la lumea occidentală din care facem parte.
Problemele nu sunt simple. Întotdeauna, în momente de transformare, în momente de ruptură geostrategică, România a ştiut să-şi adune energiile şi liderii.
Trăim o perioadă de uriaşă transformare la nivel internaţional, la nivelul societăţilor noastre, la nivelul economiilor noastre, la nivelul mentalităţilor noastre şi este foarte important să găsim drumul corect împreună”, a mai declarat Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.