Gheorghe Caruz, crescător de porci, spune că statul a greşit pentru că nu a luat măsuri de prevenţie şi că erorile la nivel decizional continuă deoarece, marii fermieri nu sunt ajutaţi în regim de urgenţă. Fermierul brăilean, citat de antena3.ro, mai vorbeşte despre incompetenţa unor funcţionari ai statului care ar putea provoca un dezastru ecologic şi economic. susţine că a vorbit cu ministrul Agriculturii pentru a primi bani pentru a face eutanasierea porcilor, dezinfecţia fermelor şi repopularea unităţilor afectate de pestă porcină.
„Sunt cozi de topor prin instituţiile statului, nu-şi fac treaba, nu respectă ce zice ministrul. Eu am câştigat un proces cu APIA, trebuie să-mi dea peste 1,9 milioane de euro. Nu am primit banii, probabil ne consideră duşmani ai poporului, nu oameni de afaceri. Acum eu nu am bani să omor animalele din fermă. Am vorbit cu ministrul Agriculturii, ne-a spus că ne dă banii, a trecut o săptămână şi nu am primit nimic. Ori nu au bani, ori nu respectă ordinele ministrului. Dacă nu ne dau rapid banii, o să fie mult mai rău, o să moară toţi porcii şi o să miroasă îngrozitor….Noi vrem să repopulăm, nu la nivelul pe care l-am avut, dar măcar reîncepem să repopulăm. În lege scrie că după eutanasiere şi dezinfecţie se depun actele şi după trei luni se primesc banii de despăgubiri. Avem rapid nevoie de bani. Dacă nu repopulăm, o să murim de foame. Se distruge zootehnia, se distruge toată agricultura, toate sunt legate, este un lanţ care merge mai departe în economie, afaceri distruse, locuri de muncă pierdute”, a precizat Gheorghe Caruz.
Veste Șoc! Pesta porcină africană nu mai poate fi oprită
28 august 2018, 13:39
Ultima modificare în 28 august 2018, 13:45
Pesta porcină africană nu poate fi oprită decât dacă statul ia toţi porcii din micile gospodării şi îi duce în ferme conduse de profesionişti, consideră un mare crescător de porci din judeţul Brăila.
Etichete: dezastru,
pesta porcina
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Compania Tarom introduce o destinație nouă. Unde va fi și cât va costa biletul
- IREAL: Detalii neștiute despre judecătorii din România
- Simona Halep, după înfrângerea de la US Open: ”Ea a meritat să câştige, a jucat mai bine decât mine„
- Dezastru: Săptămâna aceasta vor fi omorâți peste 140.000 de porci
- Companiile aeriene cresc artificial durata zborurilor. Care este motivul?
- Noi CONTRADICȚII între prefectul Capitalei și Jandarmerie. Care a fost ora la care a fost semnat ordinul de intervenție în Piața Victoriei
- George Maior promite că va oferi „informații în mod detaliat” în scandalul scrisorii lui Giuliani
- Reacția CSM în SCANDALUL Tudorel Toader-Augustin Lazăr
- Prima reacție a lui Liviu Dragnea după scrisoarea lui Rudolph Giuliani
- Atenție: Tramvaiele liniei 41 sunt blocate! Care este cauza