Veste surpriză pentru mii de români! Guvernul Dăncilă extinde aceste gratuităţi

Guvernul Dăncilă vine în sprijinul persoanelor cu handicap şi adoptă o măsură menită să le uşureze viaţa acestora. Anumite organizaţii vor juca un rol cheie în acest caz.

Biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap vor putea fi ridicate şi distribuite acestora şi de către ONG-urile care le protejează şi le promovează drepturile, a declarat miercuri premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern. Ea a adăugat că aceasta este încă o decizie din pachetul de măsuri agreate cu organizaţiile neguvernamentale pentru a uşura viaţa persoanelor cu dizabilităţi, relatează Agerpres.

„Vom aproba în şedinţa de astăzi încă o măsură în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Prin consultările cu organizaţiile neguvernamentale am găsit o soluţie prin care să reducem birocraţia şi să asigurăm mai uşor accesul persoanelor cu dizabilităţi la biletele de călătorie gratuită. Potrivit noilor reglementări, biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap vor putea fi ridicate şi distribuite acestora şi de către organizaţiile neguvernamentale care le protejează şi le promovează drepturile. Este o soluţie alternativă la cele prevăzute până acum în legislaţie şi anume eliberarea biletului de călătorie gratuită numai în baza cererii persoanei cu handicap, a reprezentantului legal sau alte persoane cu împuternicire notarială în acest sens sau în baza cererii asistentului personal”, a spus Dăncilă.