Mihai Fifor, preşedintele PSD Arad, a transmis luni că în cazul în care social-democraţii nu ar intra la guvernare chiar joi, când s-ar vota noul Executiv, sunt șanse mari ca pensiile și alocațiile să nu poată fi plătite în pragul sărbătorilor de iarnă. Acesta a mai transmis că motivul pentru care PSD şi-a asumat Ministerul Muncii a fost tocmai pentru că ştie cât de dificilă este misiunea viitorului ministru şi cât de mari sunt problemele acolo.
Tensiunile din PNL se răsfrâng asupra pensionarilor din România
Liderul PSD transmite, printr-un comunicat de presă, că „acuzaţiile Ralucăi Turcan la adresa lui Cîţu, dincolo de patetismul şi ipocrizia lor, confirmă avertismentele din trecut ale PSD şi gravitatea situaţiei actuale”. Mai mult, „riscul de neplată a pensiilor justifică o dată-n plus necesitatea intrării PSD la guvernare”.
„Şi de această dată, aşa cum a făcut mereu în ultimii 30 de ani, PSD va repara ce au stricat partidele de dreapta. Pensionarii să n-aibă nicio grijă, îşi vor primi la timp pensiile, integral! Pentru ca pensionarii să-şi primească banii e nevoie de o rectificarea bugetară care să completeze Fondul Asigurărilor Sociale, din care Cîţu a luat 3 miliarde lei pentru primarii liberali de al căror vot a avut nevoie ca să fie ales preşedinte al PNL. Această rectificare bugetară nu poate fi făcută decât de un guvern deplin funcţional, cu atribuţii depline. Dacă PSD nu intra la guvernare şi nu debloca situaţia, peste 5 milioane de pensionari riscau, într-adevăr, ca de Sărbători să fie lăsaţi fără pensiile cuvenite”, a mai spus socia-democratul.
Istoria se repetă, spune Fifor
Președintele PSD Arad a mai transmis că „aşa cum a făcut mereu în istoria sa recentă, PSD va repara ce au stricat guvernele de dreapta”.
„Şi-n domeniul pensiilor, şi-n privinţa alocaţiilor ori a salariului minim, PSD a găsit şi va găsi şi viitor resursele necesare nu doar pentru a le plăti la timp, ci şi pentru a le majora”, conchide comunicatul liderului PSD Arad.
Reacția lui Cîțu după ce i-a cerut demisia
Florin Cîţu, președintele PNL; a fost întrebat, luni, de jurnalişti, despre atacurile Ralucăi Turcan care i-a cerut demisia pe motiv că nu a ştiut să negocieze cu PSD. Mai mult, aceasta spune că din 26 noiembrie în România nu vor mai fi bani de pensii și alocații. Răspunsul premierului interimar a fost unul inedit.
„Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus, putea să vină astăzi la şedinţa BPN, nu în presă. Vom discuta aceste lucruri în BPN (…) Este ministrul Muncii, să-şi asume dacă nu mai sunt fonduri”, a transmis Florin Cîțu.