Deși șoferii consideră aceste abateri de la Codul Rutier minore, ele nu sunt trecute cu vederea de polițiști, iar amenzile sunt mari.
Conducătorii auto sunt uimiți că sunt amendați cu sume atât de mari pentru că ascultă muzică la volum mare în mașină sau pentru că nu semnalizează intenția de schimbare a benzii, lucruri aparent banale pentru unii participanți la trafic.
Câteva exemple de astfel de abateri, aparent minore, pot fi următoarele:
– Circularea cu un autoturism ale cărui plăcuțe de înmatriculare sunt murdare și nu pot fi identificate. În acest caz, șoferii riscă amenzi din clasa I de sancțiuni, adică între 290 și 435 de lei;
– Vorbitul la telefon fără un dispozitiv de tipul “mâini libere”. Amenzile sunt cuprinse între 290 și 435 de lei (clasa a II-a de sancțiuni), iar șoferul prins în timp ce vorbește la telefon va primi și două puncte de penalizare;
– Conducerea unui autoturism după expirarea permisului. În acest caz, amenzile sunt între 870 și 1.160 de lei (clasa a III-a de sancțiuni);
– Murdărirea drumurilor publice sau aruncarea gunoaielor pe geam atrage o contravenție care se sancționează cu până la 2.900 de lei (clasa a IV-a de sancțiuni);
– Nesemnalizarea schimbării direcției de mers este un lucru cât se poate de banal în România, mai ales pe străzile din marile orașe, chiar și asa, amenda poate fi între 290 și 435 de lei (clasa I de sancțiuni);
– Neaplicarea semnelor de începător. Șoferii, care au obținut permisul de mai puțin de un an, trebuie să afișeze un semn distinctiv de culoare galbenă pe parbriz și pe lunetă. Nerespectarea acestei reguli atrage o amendă cuprinsă între 290 și 435 de lei (clasa I de sancțiuni);
– Muzica la volum maxim. Șoferii trebuie să fie atenți la autospecialele cu semnalele acustice în funcțiune, iar muzica la un volum prea mare poate împiedica acest lucru. Amenzile sunt cuprinse între 580 și 725 de lei (clasa a doua de sancțiuni);
– Absența stingătorului, triunghiurilor reflectorizainte sau a trusei medicale. Acestea sunt obligatorii în România, iar lipsa lor atrage amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei (clasa a doua de sancțiuni);
– Nepurtarea centurii de siguranță. Probabil că aceasta este cea mai frecventă abatere a codului rutier din România. Unii șoferi aleg să tragă centura prin spatele lor, iar acest lucru activează airbag-ul și duce la rănirea gravă în cazul unui accident. Amenda este cuprinsă între 290 și 435 de lei (clasa I de sancțiuni).