În weekend, marele actor Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital din cauza problemelor de sănătate. De această dată, inima a fost cea care l-a făcut să se interneze într-un spital din Capitală.
Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital! Actorul are mari probleme cu inima
Alexandru Arșinel s-a simțit rău weekend-ul trecut, așa că angajații de la azilul în care stă au decis să cheme urgent o ambulanță pentru a-l duce pe marele actor la spital. Ajuns acolo, personalul medical a reușit să îl stabilizeze, iar acum se află sub atenta observație a specialiștilor medicali.
„După ce asistentele și persoanele care îl îngrijesc pe Arșinel au descoperit că maestrul se simțea rău, ar fi fost imediat contactată familia dânsului și toată lumea s-a mișcat cât mai repede, ca actorul să fie dus la un spital central, unde să fie controlat și tratat”, au declarat persoane din anturajul lui Alexandru Arșinel, potrivit CANCAN.
Jurnaliștii nu au reușit să vorbească nici cu angajații de la azilul în care stă marele actor, nici cu familia sa, în ciuda eforturilor depuse.
Vă amintim că, încă din anul 2017, Alexandru Arșinel are montat un stent pe artera interventriculară anterioară a inimii, una dintre arterele mari din zona cardiacă. Artistul a fost diagnosticat în acel an cu „sindrom coronarian acut”.
„A fost supus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioară a inimii, una din arterele mari din zona cardiacă, pentru că avea o stenoză de 70 la sută”, spunea la acea vreme Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar București.
Pe lângă problemele cu inima, Alexandru Arșinel are și probleme de memorie și probleme în zona picioarelor, mai ales în zona călcâielor. În plus, el are și diabet zaharat și hipertensiune arterială. În anul 2013, acesta a suferit un transplant renal.
Actorii din România își fac griji pentru Alexandru Arșinel
Menționăm că starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel a devenit motiv de îngrijorare pentru colegii săi din cadrul teatrului „Constantin Tănase”. Familia marelui actor și angajații azilului în care se află refuză să dea detalii despre el.
„Nu avem voie să dăm acceptul absolut niciunei persoane, fără acordul fiilor săi, să ia legătură cu domnul Arșinel. Nu putem comenta nimic, dacă dânsul mai trăiește sau nu. Nu avem voie să dăm nicio informație despre starea dânsului și nici să lăsăm pe cineva să ia legătura în vreun fel cu el. Puneți-vă în situația fiilor lui! Discutați cu fiii lui!”, spunea anterior un angajat al azilului în care stă actorul, potrivit sursei citate anterior.
„Fiul lui, unul dintre ei, i-a luat telefonul, noi credem că, dacă Arși ar fi mai OK, nu s-ar întâmpla așa ceva. Noi nu am mai vorbit cu el de două luni. Este o secretomanie totală vizavi de el, înțelegem că familia vrea să îl țină protejat, dar poate pentru el ar fi bine să își vadă colegii, prietenii.
Chiar și dacă ar fi foarte grav, suntem convinși că revederea cu noi i-ar face poate o mare bucurie, poate și o ameliorare a stării de sănătate a dânsului!”, au dezvăluit angajații Teatrului „Constantin Tănase”.