Veste tristă despre Bruce Willis! Ce boală are actorul?
Bruce Willis a fost diagnosticat cu o demență frontotemporală, iar soția sa, Emma Heming Willis a dat mai multe detalii despre această afecțiune.
În cadrul unui interviu recent, soția actorului a oferit mai multe detalii despre starea de sănătate a acestuia. Nu este prima dată când Emma Heming Willis oferă explicații cu privire la starea de sănătate a îndrăgitului actor.
În martie 2022, familia lui Willis a anunțat că actorul din „Armageddon” a fost diagnosticat cu afazie și s-a retras din actorie.
În vârstă de 68 de ani, actorul trăiește cu demență frontotemporală, care poate afecta:
- personalitatea pacientului
- abilitățile de luare a deciziilor
- vorbirea și înțelegerea limbajului.
Potrivit celor care au lucrat cu Bruce Willis la filmele sale recente, actorul a dat semne de declin în ultimii ani. În interviurile acordate în luna martie publicației The Times, aproape două duzini de persoane care au fost pe platourile de filmare cu actorul și-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea de bine a acestuia.
Soția lui Bruce Willis trece prin momente dificile
Soția lui Bruce Willis face apel la oameni să aibă grijă de ei înșiși, chiar și atunci când trebuie să mai aibă grijă și de altcineva.
„Nu vreau să se înțeleagă greșit că sunt bună, pentru că nu sunt – nu sunt bună.
Dar trebuie să dau tot ce am mai bun pentru binele meu și al familiei mele, pentru că, repet, atunci când nu avem grijă de noi înșine, nu putem avea grijă de cei pe care îi iubim”, arăta ea.
Ea a recunoscut că ar putea părea că trăiește „cea mai bună viață a ei”, dar a spus că astfel de aparențe vin cu luptă.
Soția actorului spus că trebuie să facă „un efort conștient” pentru a trăi pentru ea, pentru cei doi copii ai ei și pentru „Bruce, care nu ar vrea să trăiesc altfel”.
De la diagnosticarea soțului ei, Heming Willis, în vârstă de 45 de ani, a servit ca îngrijitor, dar și ca purtător de cuvânt de facto, cerându-le fotografilor și videografilor să-i lase soțului ei spațiu și să nu mai țipe la el atunci când este în public.
Ce este demență frontotemporală
Demența frontotemporală se referă la un grup de boli neurodegenerative care afectează lobii frontali și temporali ai creierului.
Această afecțiune afectează între 15 și 22 de persoane la 100.000 și se prezintă mai devreme decât majoritatea afecțiunilor cerebrale legate de vârstă, cum ar fi boala Alzheimer.
Vârsta medie de debut a simptomelor este de 58 de ani, potrivit Cleveland Clinic.
Este mai frecventă în rândul bărbaților decât al femeilor, spune Dr. Sami Barmada, director al Michigan Brain Bank și profesor asociat de neurologie la Universitatea de Medicină din Michigan.
Aceste funcții de comportament și de limbaj se află în părțile frontale ale creierului și în părțile laterale de lângă tâmple, lobii temporali, spune Barmada.
Lobul frontal este responsabil pentru lucruri precum:
- luarea deciziilor
- judecata
- mișcarea
- vorbirea
- autocontrolul
- abilitățile sociale
Lobii temporali sunt responsabili pentru:
- auz
- înțelegerea limbajului vorbit
- memorie
- exprimarea emoțională
La persoanele cu FTD, aceste funcții vor fi afectate pe măsură ce aceste părți ale creierului se deteriorează progresiv.
Simptomele demenței frontotemporale
Simptomele demenței frontotemporale sunt legate în primul rând de limbaj sau comportament, potrivit UCSF. Acestea includ:
- Apatia sau lipsa dorinței de a vorbi
- Schimbare de personalitate, cum ar fi o depresie mai accentuată
- Lipsa de conștientizare socială
- Comportament obsesiv
- Dificultate în a vorbi sau în a găsi cuvântul potrivit
- Dificultăți de citire și scriere
„Nu pare a fi o demență sau ceva pe care să poți pune degetul pe rană. … Foarte des vei auzi oameni spunând că au început să se comporte foarte ciudat, iar ei nu mai sunt aceeași persoană”, spune Barmada.
Aceste schimbări de personalitate și de comportament pot fi atribuite greșit altor tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea, stresul, schizofrenia sau tulburarea bipolară, spune Barmada. Persoanele cu FTD pot trece mult timp înainte ca simptomele lor să fie recunoscute ca fiind o boală degenerativă a creierului.
