Cătălin Scărlătescu şi partenera sa, Doina Teodoru, nu au avut deloc o ediţie uşoară la America Express. Cei doi au avut nevoie de intervenţia medicilor. Fanii au fost foarte îngrijoraţi de ce au văzut pe micile ecrane.
Probleme tot mai serioase pentru celebrul chef Cătălin Scărlătescu la America Express! Nici iubita sa, Doina Teodoru, nu a scăpat mai uşor.
Cătălin Scărlatescu, la un pas să leşine la America Express: „A fost prima oară în viața mea când l-am văzut așa”
În ediţia de miercuri, 22 februarie, îndrăgitul maestru bucătar a trecut prin momente grele, după ce i s-a făcut rău în timpul unei probe.
Provocarea de la spălătorie nu a fost deloc ușoară pentru Cătălin Scărlătescu, căruia i s-a făcut rău şi s-a întins direct pe jos, lucru care a speriat-o bine de tot pe Doina Teodoru.
Îndrăgitul chef a putut termina proba din cadrul show-ului difuzat de Antena 1 doar după intervenţia medicilor.
Totul s-a întâmplat după ce echipele care au intrat în cursă pentru ultima şansă s-a întâlnit la spălătorie şi au fost nevoiţi să spele rufele exact aşa cum o fac şi localnicii.
Au ieşit scântei între Cătălin Bordea și Cătălin Scărlătescu, după ce aceştia au împărțit același vas în care trebuiau să spele hainele.
„Mă agita atât de tare, încât la un moment un moment dat i-am aruncat lighenașul. A fost prima oară în viața mea când l-am văzut așa. Ne cunoaștem de 8 ani, dar a fost prima dată”, a spus apoi Cătălin Bordea, potrivit SpyNews.
După ce şi-a revenit şi după ce medicii i-au acordat primul ajutor, Cătălin Scărlătescu a explicat ce a păţit.
„La cât am frecat eu, la cat am stat cu capul în jos, la un moment dat, blanc. M-a luat amețeala cât am stat cu capul în jos.
Am spălat tricoul ăla cu lacrimi. Transpiram, curgeau apele pe mine”, a mărturisit chef Scărlătescu.
Doina Teodoru nu a scăpat nici ea! Probleme cu tensiunea, medicii i-au pus imediat perfuzii
După cum spuneam, nici Doina Teodoru, iubita sa, nu a avut o ediţie lipsită de probleme medicale.
Partenera lui Cătălin Scărlătescu a avut şi ea nevoie de intervenţia medicilor, chiar înainte de a pleca spre ultima destinaţie. Doina s-a alăturat celorlaţi concurenţi abia după ce şi-a revenit.
Când echipele s-au adunat în careu, Cătălin Scărlătescu a rămas cu gura căscată, pentru că iubita sa nu era acolo.
Irina Fodor a explicat faptul că Doina Teodoru a avut nevoie de ajutorul medicilor: „Cătălin e singurel astăzi, Doinei i s-a făcut rău. A avut tensiunea 9 și acum e cu perfuzii.”
Iubitul maestru bucătar a povestit că şi-a făcut griji şi a fost foarte speriat după ce a aflat ce s-a întâmplat cu partenera sa.
„Cum am ajuns la Irina, mi s-a făcut rău. Dar rău dintr-odată. Cu perfuzii. Pe mine m-a speriat dintr-odată.
Dintr-odată, a venit înspre mine, s-a transformat și după am chemat medicul și hai să vedem despre ce este vorba”, a afirmat Cătălin Scărlătescu.