Florin Piersic și alte nume mari de pe scena teatrului românesc îi vor aduce un omagiu lui Ion Dichiseanu

Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu” este un omagiu adus de familia și colaboratorii regratului actor, care a decedat în urmă cu doi ani.

Cea de-a doua ediție a marelui eveniment va avea loc în municipiul Adjud, județul Vrancea, între 19 mai și 21 mai, la Casa de Cultură „Tudor Vornicu”, fiind organizată de Primăria Municipiului Adjud și Casa de Cultura „Tudor Vornicu” și produsă de Asociația Artis, sub coordonarea lui Andrei Giurgia.

Programul Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu” include proiecții de film, expoziții de fotografie, spectacole de muzică și spectacole de teatru. Ediția din acest an îi are ca protagoniști pe Florin Piersic, Pavel Bartoș, Ileana Popovici, Mircea Radu, Laurențiu Damian, Mirabela Dauer, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Daniela Condurache, George Rotaru și Adrian Artene, soțul Ioanei Dichiseanu, director editorial al grupulul de presă Gândul.

În cadrul marelui eveniment, Florin Piersic va povesti câteva momente speciale din prietenia sa cu Ion Dichiseanu, care a început în anul 1966 pe platourile de filmare.

„A fost o prietenie care a durat o viață. Pe Dichi l-am invitat la Festivalul Serile Filmului Românesc, la Iași. Se întâmpla în 2019.

Mi-am permis să-l invit pentru că acest festival ieșean mi-a fost dedicat. Am petrecut împreună o săptămână grozavă și ne-am bucurat. Dincolo de întâlnirile cu publicul, am putut să stăm la șuetă și să povestim”, a declarat marele actor, relatează Gândul.

Cum a luat naștere Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”?

„S-a născut dintr- dorință, o pasiune și dintr-un respect pentru marele actor Ion Dichiseanu. Asociația Artis organizează de 14 ani. la Iași, unicul festival de film dedicat în întregime cinematografiei românești, iar în fiecare ediție aniversăm un nume important din teatru, din film. La ediția a zecea (din anul 2019 – n.r.), invitat special a fost Florin Piersic. Atunci când dedicăm cuiva festivalul, încercăm să-i aducem toți prietenii respectivului invitat, fie din teatru, fie din film, cu care a colaborat de-a lungul carierei, și, bineînțeles, la ediția a zecea, primul pe lista domnului Piersic a fost maestrul Ion Dichiseanu.

Ne-am reîntâlnit la Iași, pentru că Ion Dichiseanu mai participase o dată, ei s-au revăzut, au povestit. Îmi aduc aminte că la gala de deschidere au făcut amândoi spectacol în Piața Unirii din Iași, au oferit trandafiri albi doamnelor, invitatelor din festival, au făcut fotografii, au rememorat multe momente frumoase.

Ei, aș putea spune, s-au regăsit din punct de vedere profesional. Țin minte că domnul Dichiseanu mi-a zis la ureche: «Andrei, nu-i așa că, anul viitor, eu ar trebui să fiu aici?», iar eu am spus «Clar, maestre, deja sunteți pe lista noastră, iată cum se așază lucrurile»”, își amintește Andrei Giurgia, potrivit sursei citate anterior.

„Ediția următoare (din 2020 – n.r.), din păcate, nu am reușit să o punem la cale cu maestrul Ion Dichiseanu. În anul următor (2021 – n.r.), știm cu toții ce s-a întâmplat, a fost acea internare, țineam legătura cu domnia sa și m-am bucurat când am auzit că s-a reîntors acasă, credeam cu toții într-o minune și voiam să fie lângă noi.

Din păcate, s-a mai întâmplat acest lucru și am rămas, așa, cu o amărăciune, cu o datorie morală. Așa că am propus familiei să vină la festival la Iași, am avut un moment in memoriam, am văzut filme, am stat la povești. Atunci am propus Ioanei Dichiseanu și domnului Adrian Artene să facem un festival la Adjud, unde s-a născut Ion Dichiseanu, și așa a pornit ideea”, a adăugat el.