Veste tristă despre Ioana Tufaru! Ea, împreună cu soțul ei și băiețelul lor, trăiesc de pe o zi pe alta. Fiica Andei Călugăreanu a dezvăluit că beneficiază de un ajutor social foarte mic.
Ioana Tufaru și familia ei trăiesc de pe o zi pe alta
Ioana Tufaru, soțul său și băiețelul lor de 8 ani trăiesc de pe o zi pe alta. Însă aceasta nu se plânge pentru că, afirmă ea, dacă are un acoperiș deasupra capului și mâncare pe masă, viața merge înainte. De asemenea, a recunoscut că a beneficiat de susținerea celor mai mari actori din teatrul românesc.
Timp de 9 ani, aceștia au locuit într-o garsonieră oferită de Gigi Becali, fără să plătească chirie, întreținere, apă sau curent. Recent, s-au mutat într-un apartament în cartierul Militari Residence, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a cheltuielilor lor lunare pentru chirie.
Ioana Tufaru a declarat că primește lunar bani din ajutor social și din drepturi de autor. Suma de ajutor social este mică, adică 800 de lei. De asemenea, obține câteva sute de lei din drepturile de autor ale mamei sale, Anda Călugăreanu, și ale tatălui său, Dan Tufaru. Astfel, totalul veniturilor ei pe lună ajunge la 1.500 de lei.
„Câștig din ajutorul social de 800 de lei, mă descurc greu financiar, dar nu mă plang! Da, iau și drepturile de autor. Venitul lunar este în jur de 1.500 de lei.
Nu, Ionuț nu mai lucrează din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Așteptăm să treacă pandemia să își facă pensie pe caz de boală”, a declarat ea pentru ciao.ro.
Cei trei s-au bucurat de patru zile de concediu la mare
În ciuda bugetului restrâns, Ioana Tufaru și familia ei au reușit să economisească suficient pentru a se bucura de o vacanță de 4 zile la malul mării. Astfel, cei trei au avut parte de câteva zile de relaxare pe malul mării, în stațiunea Eforie Nord.
„A fost superb la mare. Diferit… diferit a fost faptul că am stat mai puțin decât de obicei din cauza bugetului mai restrâns acum.
De când stăm cu chirie, și faptul că am fost mai atenți la ce și cât cheltuim …. în rest nimic diferit, aceleași gazde minunate, aceeași locație de vis și nu în ultimul rând, aceeași distracție”, a povestit fiica Andei Călugăreanu.
Pentru cele 4 zile petrecute la mare, Ioana Tufaru, soțul și fiul lor au cheltuit 1700 de lei, care au inclus și cazarea lor în Eforie Nord. De asemenea, ei au optat să gătească singuri la cazare în loc să iasă la restaurant.
„Am stat 4 nopți în Eforie Nord, unde venim al doilea an, și unde recomand tuturor să vină. Gazdele sunt minunate, locația de vis, totul la superlativ și recomand cu drag!
În total, cu cazare cu tot, am cheltuit cam în jur de 1700 de lei”, a spus ea.