Cu 60 de ani de carieră în spate, Maria Ciobanu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din România. Aceasta a scos aproximativ 600 de cântece, iar majoritatea au intrat în arhiva radiodifuziunii, dar mai ales în inimile celor care le-au ascultat de-a lungul timpului.
Ajunsă la o vârstă venerabilă, după cum a spus chiar dânsa, a luat decizia de a se muta în SUA alături de soțul ei, amândoi deținând și cetățenia americană. Fiul său, Ionuț Dolănescu, a spus că artista a hotărât să se mute peste ocean și după ce partenerul său de viață a suferit o intervenție chirugicală.
”Mama a ales după operația suferită de soțul dânsei să petreacă o perioadă de timp alături de acesta, ca să se asigure că lucrurile evoluează bine.
Mircea Câmpeanu a fost operat acum circa o lună de zile la inimă, unde i s-au montat niște stenturi. Totul decurge așa cum ar trebui, dar mama a decis că nu e cazul să riște nimic”, a spus acesta pentru Playtech.
Care este starea de sănătate a Mariei Ciobanu
Recent, au început să circule zvonuri potrivit cărora starea de sănătate a îndrăgitei cântărețe de muzică populară nu este deloc bună, iar alte informații (neverificate) anunțau un deznodământ și mai neplăcut.
În acest context, Ionuț Dolănescu a ținut să clarifice care este starea de sănătate a mamei sale. Potrivit acestuia, artista se simte bine.
”Mama este bine, vorbesc zilnic cu dânsa la telefon, este la Los Angeles. Mulțumim lui Dumnezeu că este bine, sănătoasă la aproape 86 de ani. Îmi pare rău că nimeni nu verifică informațiile. Chiar mai devreme am vorbit cu sora mea de la Paris, reputata soprană Lenontina Văduva.
Și era era oarecum descumpănită, tristă că apar tot felul de tâmpenii despre ea. Nu scrii că a murit Maria Ciobanu și… Dar ea e bine, sănătoasă, v-am mai spus. Din fericire o mai țin și memoria, și mintea…”, a declarat Ionuț Dolănescu pentru Cancan.
Va veni Maria Ciobanu în România anul acesta?
Întrebat dacă Maria Ciobanu va veni anul acesta în România, cântărețul a spus că este destul de complicat, având în vedere starea de sănătate a soțului ei, Mircea Câmpeanu.
„În fiecare an, dar în 2023 nu știu dacă va ajunge pentru că soțul dânsei, Mircea Câmpeanu, a avut probleme de sănătate și nu cred că-și permite un zbor atât de lung, de peste 12 ore. La vârsta dânsului e destul de complicat, are și el 84 de ani.
E destul de riscant, a avut mai multe complicații, i s-a pus și două stenturi la inimă. Știți cum e, de la un anumit timp se degradează mai ușor corpul. În concluzie, nu știu dacă mama va veni în această vară în țară, probabil, că am să o vizitez eu la Los Angeles.”, a spus Ionuț Dolănescu.