Veste tristă despre Radu Ille! Puțini știu că timp de opt ani, cântărețul de muzică populară a lucrat în mină. Din această cauză, s-a confruntat cu probleme de sănătate ulterior.
Radu Ille, probleme de sănătate după ce a lucrat într-o mină
Deși nu mai apare în lumina reflectoarelor, Radu Ille rămâne unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Puțini știu însă că înainte de a deveni cântăreț, a lucrat într-o mină. Acesta a vorbit despre perioada respectivă în cadrul unui interviu. Astfel, a dezvăluit că din cauza meseriei, s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Mai exact, i-a fost afectată coloana, dar și plămânii. De asemenea, a fost diagnosticat cu ulcer.
„Am lucrat, timp de 8 ani, în mină, unde am văzut și sânge, unde nu vedeam lumina zilei. Când am terminat treaba cu mina, nu mă mai puteam mișca de spate, aveam mari probleme la coloană, nu puteam ridica nici măcar o cană, m-au diagnosticat și cu ulcer.
Am și ceva probleme la plămâni, acolo ceva nu este bine. Nu am fost fumător, dar am inspirat praf de cărbune în mină echivalentul a 25.000 de țigări. Când ieșeam din mină, de la program, aveam fața neagră și scuipam smoală. Doar ochii și dinții se mai vedeau de mine”, a povestit el în urmă cu mai mulți ani.
Ille și-a dorit mereu o familie
Radu Ille are, de asemenea, o familie foarte frumoasă. El și soția sa, Nina, au împreună doi copii. Cântărețul a spus că și-a dorit din totdeauna să se așeze la casa lui. Iar atunci când a cunoscut-o pe soția lui, a știut că îi va fi alături pe vecie.
Nina preferă să nu fie în lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, este alături de soțul ei, întrucât îi este și impresar de mai mulți ani.
„Mi-am dorit foarte mult o familie. Nici nu știi ce-am avut în sufletul meu, când vedeam familii cu prunci. Măi și mi-a venit, cam târzior, așa e. Dar mi-a venit rândul la o familie. Am întâlnit-o pe Ninuța. E adevărat că nu a fost ușor, dar uite că am ajuns cumva. Că am vrut să mă însor la 13 ani prima dată”, a spus artistul.
Radu Ille și-a speriat urmăritorii de pe rețelele de socializare
Cântărețul s-a confruntat cu probleme de sănătate și în această vară. Atunci, și-a speriat fanii când a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu el pe patul de spital, cu o perfuzie în mână. Radu Ille și-a liniștit urmăritorii spunându-le că nu este ceva grav. Mai mult, a asigurat că va reveni pe scenă în cel mai scurt timp.
Artistul a asigurat că se simte mai bine. A precizat că a avut nevoie de câteva zile de odihnă, pentru a-și recăpăta forțele. La acea vreme, a adăugat că are mai multe evenimente, pe care intenționează să le onoreze.
„Am lăsat clopu’ și microfonu’ să se hodinească. O zi, două în perfuzii, corpușoru’ să se întărească. Pentru că în weekend sunt așteptat de fanii mei din județul Mureș și tocmai din Buzău. Și trebe musai, dar musai. să fiu io, Radu Ille. Dragii mei, vă doresc sănătate… sănătate… și muuuultă, multă sănătate, că-i mai bună decât toate! Doamne Ajută!”, a scris Radu Ille atunci pe Facebook.