Veste tristă despre Simona Halep. Președintele Federației Române de Tenis: Ar fi fost aproape imposibil

George Cosac

George Cosac (SURSA FOTO: Inquam Photos / Ciprian Petcut)

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat că revenirea în competițiile de tenis este extrem de dificilă. Cu atât mai mult pentru Simona Halep, care a fost nevoită să-și ia o pauză foarte lungă.

George Cosac a explicat că, deși Simona Halep s-a antrenat intens, competițiile sunt incomparabil mai solicitante decât antrenamentele, ceea ce face aproape imposibilă o revenire imediată la forma de top.

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Hong Kong, fiind învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu scorul de 6-2, 6-1.

„Este foarte dificilă revenirea pentru că Simona stă de luni bune, de ani practic… În ultimele luni a jucat un singur meci şi ar fi fost aproape imposibil pentru ea să poată câştiga mai mult de două meciuri acum. Pentru că indiferent cât de bine s-ar antrena este incomparabil jocul în competiţie.

Însă este important că ea este sănătoasă, că îşi doreşte să joace. Şi cu ambiţia şi determinarea care le are sunt convins că va reuşi să obţină performanţe mult mai bune”, a spus preşedintele FRT.

Strategia abordată de Simona Halep de a juca la turnee mai mici este corectă

George Cosac susține că decizia luată de Simona Halep de a începe cu turnee mai mici, cum este cel de la Hong Kong, este cea mai bună abordare pentru a-și recăpăta forma.

El a explicat că participarea directă la turnee de nivel înalt, cum ar fi cele din categoria WTA 1.000, ar expune-o la riscul de a pierde categoric în fața unor jucătoare precum Iga Swiatek sau Aryna Sabalenka, ceea ce ar putea afecta moralul.

În schimb, turneele mai mici îi oferă șansa de a-și reconstrui încrederea și de a-și reintra treptat în ritmul competițiilor profesioniste.

„Nu e o greşeală că a mers la acest turneu (n.r. – Hong Kong WTA 125). Sunt aproape doi ani de când nu joacă şi trebuie să o ia de jos, să înceapă cu turnee mici, cu un nivel mai scăzut pentru a-şi reintra în formă ca să ajungă sus. Ce s-ar întâmpla dacă ar juca mâine cu Swiatek sau Sabalenka şi ar pierde categoric? Nu… Eu de asta spun că face foarte bine ce face. Să o ia de la bază cu turneele mai mici”, a explicat Cosac.

SURSA FOTO: simonahalep.com

Revenirea în competiții după o lungă pauză

Simona Halep a revenit pe teren miercuri, obținând o victorie împotriva australiencei Arina Rodionova în prima rundă a turneului de la Hong Kong. Totuși, în meciul din optimi, a fost învinsă categoric de Ana Blinkova.

Halep nu mai jucase de când a fost nevoită să abandoneze în primul tur al Trophee Clarins (WTA 125), întrerupând meciul împotriva americancei McCartney Kessler.

Simona Halep, dublă campioană de Mare Șlem la Roland Garros și Wimbledon, a avut un parcurs dificil în ultimele luni, fiind afectată și de suspendarea sa pentru dopaj, care a fost inițial de patru ani, dar ulterior redusă la nouă luni.

În martie 2024, Halep a revenit pentru prima dată în circuit după această sancțiune, dar a fost învinsă de Paula Badosa în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami.