Simona Halep, încurajare de la Elisabeta Lipă

Simona Halep nu este singură, ea este susținută de Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă. Aceasta a declarat miercuri, 30 august, că din păcate Agenția nu are cum să o ajute. Singura ei opțiune din acest moment este așteptarea verdictului.

Declarația a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă. Lipă consideră că la acest nivel, sportivii nici nu se mai gândesc la dopaj, dat fiind că sunt supuși extrem de des testelor antidoping.

Elisabeta Lipă susține că Halep este în mâna agențiilor în acest moment.

„Nu are altă variantă, soarta ei nu mai depinde de ea, stă în mâna aceste agenţii care chiar nu înţeleg de ce întârzie atâta. A avut timp la dispoziţie să spună da sau nu.

M-am întâlnit cu Simona acum aproape nicio lună, când am revenit de la Paris. Suntem alături de ea toţi cei care ştim ce înseamnă sportul de performanţă, dar din păcate, nu avem cum să o ajutăm”, a declarat Lipă.

Lipă povestește despre modul în care sunt tratați sportivii de performanță

Fosta sportivă a precizat că la acest nivel substanțele nu pot ajuta prea mult. Ea a povestit și despre modul, uneori de-a dreptul brutal, în care sunt tratați cei suspectați de dopaj.

„Numai ea ştie. Şi colectivul ei medical. Îmi este foarte greu să cred că… să ajungă la un nivel atât de mare şi să folosească nişte substanţe care nu ştiu cât te pot ajuta… Nu pot să cred să-ţi treacă măcar prin cap să foloseşti aşa ceva la acest nivel. Sunt foarte multe controale, de controale n-ai cum să scapi”.

Fosta sportivă a făcut și o apreciere interesantă: „Sportivii parcă zici că sunt nişte infractori care au greşit cu ceva, li se bate la uşă la 6 dimineeaţa ca să fie controlaţi”.

Printre cei care și-au oferit sprijinul s-a numărat și Ilie Năstase. Acesta a declarat că această lungă așteptare a unui verdict este o tactică de a câștiga vizibilitate din partea Sport Resolutions.

„Lor le convine că își fac publicitate, vă spun eu. Altfel nu-i bagă nimeni în seamă! Sunt cazuri foarte puține și când dau de un os, așa gros cum este ea, pe ăla se bagă. Și îl ține în corzi! Peste trei săptămâni se împlinește un an de la US Open, de când a avut testul. Cât le mai trebuie?”, a declarat Ilie Năstase pentru playtech.ro.