Guvernul a decis, în ultima ședință, redeschiderea apelului pentru dotări și echipamente medicale, astfel încât IGSU, spitalele și institutele medicale de urgență din anumite județe să își poată deconta din bani europeni investițiile în unități medicale mobile.
Raluca Turcan a anunţat că joi redeschiderea apelului pentru dotări şi echipamente medicale, în aşa fel încît Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, spitalele şi institutele medicale de urgenţă din anumite judeţe să îşi poată deconta din bani europeni investiţiile în unităţi medicale mobile.
Bugetul limită este de 82 milioane euro. Până pe 30 septembrie, data limită a apelului anterior, au fost depuse pentru decontare 297 de cereri în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru dotarea unităţilor sanitare cu echipamente şi aparatură medicală.
52 de milioane euro pentru investiții în unități mobile
”Finanțăm, din bani europeni, suplimentarea numărului de unități medicale mobile pentru diagnostic și tratament al cazurilor de COVID.
Guvernul a decis, în ultima ședință, redeschiderea apelului pentru dotări și echipamente medicale, astfel încât IGSU, spitalele și institutele medicale de urgență din anumite județe să își poată deconta din bani europeni investițiile în unități medicale mobile.”, a scris Turcan pe Facebook.
Bugetul limită pentru contractare propus în cadrul acestui apel este de 82 milioane de euro:
– 52 de milioane euro pentru investiții în spitale mobile și unități mobile de terapie intensivă realizate de IGSU;
– 30 de milioane de euro pentru unități modulare de terapie intensivă și intermediare atașate spitalelor județene de urgență, spitalelor de urgență, institutelor medicale de urgență din București, Timiș, Iași, Cluj, Mureș, Craiova, Constanța, Bihor, Vrancea și Bacău.
”Creșterea capacității de gestionare a epidemiei”
Până la 30 septembrie, data limită a apelului anterior, au fost depuse pentru decontare 297 de cereri în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru dotarea unităților sanitare cu echipamente și aparatură medicală.
Pentru a putea acoperi cât mai multe dintre cererile depuse, am mărit plafonul finanțării de la 350 milioane de euro la 1,2 miliarde de euro.
În context, Președintele Klaus Iohannis a declarat în această săptămână că ”accesarea fondurilor europene va duce la o creștere a capacității de gestionare a epidemiei”.
”Specialiștii vorbesc de o creștere de 146% a acestei capacități”, a mai spus Iohannis.
Foto: INQUAM / George Călin