Marile reţele de magazine fac profituri cu adevărat impresionate în România.
Marile magazine fac profituri mari în România, în plină criză. Ce rezultate a avut Lidl în 2022?
Mai exact, anul trecut, unul cu cote record de inflaţie şi mai multe crize suprapuse, a adus cifre de afaceri şi profituri foarte mari pentru reţelele de magazine de la noi din ţară.
Acestea au terminat anul 2022 cu 14 miliarde de lei în conturi, o creştere medie de 17%, dublă faţă de anul precedent.
Cât despre profituri, 7 din 11 reţele de magazine și-au majorat profitul net, rata medie de creştere fiind de 43%, indică datele raportate la Ministerul de Finanţe.
Profitul net al celor 11 retaileri internaţionali din România a fost de 3,15 miliarde de lei în 2022, faţă de 2,2 miliarde de lei în anul 2021.
Ajungând în fine la Lidl, retailerul german se laudă cu o creştere a profitului net de 43% în 2022, de la 737 de milioane la peste 1 miliard de lei.
Clasamentul este însă condus de dm drogerie markt, cu un plus la nivel de profit de 195%, şi Selgros, cu un plus de 57%.
În 2022, Kaufland a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 15%, însă profitul a rămas constant, în jurul valorii de 880 de milioane de lei.
Carrefour a avut un profit net anul trecut de 330 de milioane de lei, în timp ce Mega Image a urcat la acest capitol cu 30%, de la 107 milioane de lei la aproape 140 de milioane.
Lidl, Kaufland şi Carrefour, primii trei jucători de pe piaţă, au împreună jumătate din cifra de afaceri cumulată a celor 11 retaileri internaţionali din România, generând 49,26 de miliarde de lei din totalul de 99,70 miliarde de lei.
Schimbare uriaşă la Lidl, anunţată chiar de prim-ministrul Ciolacu
Informaţii importante legate de Lidl a oferit recent şi premierul României, Marcel Ciolacu, care a mers la începutul acestei luni într-o vizită oficială în Germania. El a dezvăluit acolo ce a discutat cu reprezentanţii lanţului de magazine.
„Astăzi a existat o prezență a unui retailer important din România, Lidl, și am avut discuții aplicate, mai ales în zona de a se procesa cât mai multe produse alimentare în România, astfel încât prețurile să scadă mai mult. Este normal că, dacă se vor produce în România, vor fi și mai ieftine.
Întâlnirea de astăzi a fost o întâlnire premergătoare forumului din septembrie, pe care o să-l organizeze Camera de Comerț Română-Germană tot aici, în Berlin.
Mă bucur că am pornit aceste discuții, având deja în față o perspectivă de două luni de zile în care să avem să punem la punct toate viitoarele investiții, iar forumul din septembrie să fie unul cât se poate de concret”, a declarat Marcel Ciolacu pe data de 5 iulie.