Ministrul Muncii a venit cu detalii despre reforma pensiilor din România și a mărturisit că aceasta, dar și procentul din PIB alocat pensiilor, nu-și aveau locul. Declarațiile vin în contextul în care România și-a asumat prin PNRR ca nivelul cheltuielilor publice brute cu pensiile să fie de 9,4% din PIB în perioada 2022-2070.
Marius Budăi consideră că reforma pensiilor din PNRR „nu-şi avea locul” și nici asumarea procentului din PIB pentru pensii până în 2070. Ministrul a precizat că se merge mai departe pe legea veche și totul se va debloca după îmbunătățirile pe care le vor aduce.
Marius Budăi: Suntem într-un blocaj, dar mergem mai departe pe legea veche
„Suntem într-un blocaj, pentru că această reformă a pensiilor cuprinsă în PNRR nu-și avea locul și nu-și avea locul o asumare până în anul 2070. Nu ne blocăm însă aici, am spus clar că mergem mai departe cu legea veche. După ce o vom îmbunătăți, dacă este cazul, prin ceea ce derulăm acum, asistența cu Banca Mondială, dar și discuțiile în paralele cu Comisia Europeană, vom avea legea și vom debloca totul. (…)
Am continuat introducerea dosarelor în sistemul public de pensii și avem peste 2,4 milioane de dosare introduse în sistemul electronic de pensii, pe perioade contributive, pe perioade asimilate, sporuri cu caracter permanent sau nu, sporuri care au fost sau nu luate în calcul.
Astfel, în momentul în care avem etapa finală a reformei asumată în PNRR, dar nu așa cum a fost asumată ci schimbată – dacă mă refer la procent, eu nu voi semna o reformă care să sărăcească românii – să nu mai pierdem timp cu introducerea dosarelor într-un format care să ne permită recalcularea și să trecem la treabă, să rezolvăm inechitățile din sistem”, a declarat ministrul la România TV.
Ministrul Muncii, despre majorarea pensiilor cu o sumă fixă: Nu este constituțional
Marius Budăi a vorbit şi despre majorarea pensiilor cu o sumă fixă, despre care a spus că, în opinia sa, nu este constituțional. Ministrul Muncii a punctat că nu poate descuraja contributivitatea.
„Nu este constituţional în primul rând şi nici corect majorarea pensiilor cu o sumă fixă. Nu pot să descurajez contributivitatea. (…)
Nu pot să discriminez un cetățean care preferă toată viața lui să fie corect cu statul român, să-şi plătească taxele corect la stat, față de altul care se complace să stea pe un salariu minim pe economie și cu bani mai mulți în buzunar”, a declarat ministrul.