Vești importante pentru o anumită categorie de români. Perioadele lucrate într-un anumit stat vor putea fi cumulate cu cele din România pentru pensie. Un acord important în acest sens a fost semnat recent.
În luna martie a fost semnat un acord în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii. Documentul prevede, printre altele, cumularea perioadelor lucrate în fiecare dintre cele două țări, atunci când se dorește ieșirea la pensie.
Acordul semnat în primăvară va fi ratifica printr-un proiect de lege pus joi în dezbatere la Ministerul Muncii.
Legea 16/2017 stabilește că indemnizația specifică detașării transnaționale este acordată pentru compensarea inconvenientelor cauzate de detașare. În Codul muncii se prevede o indemnizație de mobilitate pentru salariații care nu lucrează într-un loc stabil. Codul fiscal a fost ajustat astfel încât cele două indemnizații, precum și cele de delegare și detașare, să aibă același tratament fiscal. Acestea patru sunt cunoscute generic sub denumirea de diurne.
Acord în domeniul securității sociale
Proiectul de lege de la Ministerul Muncii are ca scop ratificarea acordului semnat în primăvară de către România şi implicit, exprimarea consimțământului său pentru intrarea sa în vigoare.
Potrivit Ministerului Muncii, “România și Statele Unite ale Americii au semnat astăzi (23 martie 2023 – n. red.), la București, un Acord în domeniul securității sociale și Aranjamentul Administrativ de aplicare a acestuia, cu scopul de a proteja drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat, cu respectarea egalității de tratament și în spiritul reciprocității”.
Folosirea perioadelor lucrate în SUA și România pentru pensie
Concret, acordul semnat recent va permite celor ce au lucrat în cele două țări să folosească perioadele lucrate atât în România, cât şi în SUA pentru ieșirea la pensie.
Pensia va fi acordată proporțional de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în fiecare sistem de pensii.
“Acordul conține, de asemenea, dispoziții privind exportul pensiilor, cu excepția prestațiilor speciale necontributive în bani, în cazul României, pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state și pentru menținerea accesului la drepturile de pensie aflate în plată”, mai este subliniat în comunicatul ministerului.
Sunt exceptați de la plata contribuțiilor de sănătate
În cazul detașării angajaților pe teritoriul celor două țări, aceștia sunt exceptați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.
Trebuie subliniat că pentru a se putea aplica, proiectul de lege va trebui să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.