Cupa ”Nadia Comăneci” redă speranța tinerelor gimnaste din România. Activitățile și competițiile sportive din întreaga lume, inclusiv cele de gimnastică, au fost date peste cap din cauza pandemiei de COVID-19.
Se reia Cupa Nadia Comăneci
Mult timp, acestea au fost suspendate sau amânate în repetate rânduri. Nici organizarea cu un an întârziere a Jocurilor Olimpice nu este sigură în totalitate.
Antrenamentele de performanță s-au desfășurat cu mare dificultate din cauza restricțiilor sanitare. Sportivii s-au antrenat mai mult pe cont propriu. Pentru tinerele speranțe, aflate la început de drum, pandemia a pus sub semnul întrebării șansa la un viitor de campioni.
Tinerele gimnaste din România încep să întrevadă o mică speranță la revenirea la normalitate în sport, cu prima competiție de profil organizată în acest an. Anul competițional intern începe la sfârșitul acestei săptămâni, pe 23 și 24 aprilie, cu un concurs devenit tradiție: Cupa “Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, pentru junioare III, nivel 1 și 2.
Competiția a fost suspendată doar de două ori până acum. În 2017, anul în care Cluj-Napoca a găzduit Campionatul European de Gimnastică în aceeași perioadă în care ar fi trebuit să aibă loc și Cupa ”Nadia Comăneci”, și în 2020, din cauza pandemiei SARS-Cov-2.
”Mă bucur că anul acesta reușim să organizăm ediția a VII-a a Cupei “Nadia Comăneci” la gimnastică artistică. Ne dorim intrarea în normalitate, iar Cupa “Nadia Comăneci” să deschidă drumul competițiilor de gimnastică în 2021.
Sunt aproape doi ani de când micuțele gimnaste nu au mai avut șansa de a participa la o competiție și doar așa le putem atrage în sală și dezvolta spiritul competițional. Într-o perioadă dificilă, sportul reprezintă o speranță la un viitor mai bun, în siguranță.
Aș vrea să le felicit pe micuțele gimnaste că nu au renunțat la pasiunea și visul lor, dar și pe antrenori că au reușit să le mențină la un nivel ridicat de pregătire pentru viitorul gimnasticii românești!”, a declarat Nadia Comăneci care, la fel ca și la celelalte ediții, va oferi premii sportivelor.
La ediția din acest an, vor fi prezente 57 de tinere gimnaste legitimate la 11 cluburi de profil din țară: CSȘ 7 Dinamo, CSM Arad, CSȘ 1 Constanța, CS Petrolul Ploiești, LPS Cetate Deva, CSȘ Bârlad, CSȘ Focșani, CSM Onești, CSM Onești- Târgoviște, CSM Cluj, CSȘ Viitorul Cluj.
Pentru a scăpa de emoții, micuțele gimnaste, care nu au mai concurat de doi ani, vor fi însoțite în sală de antrenori, părinți și membrii ai familiei, dar și de mascote reprezentând personaje Disney.
Câștigătoarele de la individual, nivel 1 și 2, vor primi câte o medalie cu chipul Nadiei, dar pentru toate gimnastele, organizatorii, partenerii și sponsorii au făcut front comun pentru a le oferi cât mai multe daruri.
Ca în fiecare an, Nadia le-a pregătit personal gimnastelor premii suplimentare care constau în costume de gimnastică, treninguri, medalii de participare pentru cluburi, cartea sa – ”Scrisori către o tânără gimnastă”.
Participantele vor mai primii jucării ( de la un sponsor care a dorit să rămână anonim), dulciuri și tricouri.
Cupa ”Nadia Comăneci” 2021 este susținută de SCC Erbașu, Dedeman, Hyundai, Heidi Chocolat și Tymbark – Maspex România.