Negocierile dintre PNL și PSD au continuat sâmbătă, 13 noiembrie. Astfel, cele două echipe au făcut progrese, după ce s-au făcut compromisuri de fiecare parte. În urma negocierilor, PSD a dat semne că este dispus să renunțe la impozitarea progresivă, în timp ce PNL arată că este dispusă să fie acordate din nou vouchere de vacanţă.
Negocierile PNL-PSD continuă! Au loc discuții aprinse între cele două formațiuni. Ce compromisuri au făcut ambele echipe?
Totuși, desființarea Secției speciale este în continuare un subiect pentru care nu s-a găsit un consens, iar discuțiile vor continua duminică, 14 noiembrie. Pentru ziua de astăzi, discuțiile dintre echipele de negociere ale PNL şi PSD s-au încheiat și vor fi reluate mâine, de la ora 11.00, la Parlament.
„Mai discutăm şi mâine”, a declarat Florin Cîţu, la plecarea de la negocieri.
De asemenea, acesta a precizat că mai sunt câteva capitole nefinalizate iar acestea vor fi abordate mâine.
„Mai sunt câteva capitole, le facem mâine”, a mai spus președintele PNL, punctând că nu s-au finalizat discuțiile în ceea ce privește Finanţele, Munca şi Justiţia.
În acest context, liderul PSD, Marcel Cioacu, a afirmat că 95% dintre negocieri au fost finalizate. Așadar, s-a avansat în negocierea punctelor divergente dintre PNL şi PSD, după ce fiecare partid a făcut concesii, potrivit unor surse politice. PSD este dispus să renunţe la impozitarea progresivă, cu care PNL nu este de acord, lucru afirmat de Florin Cîţu în repetate rânduri.
Revin tichetele de vacanță
În schimb, PNL este dispus să accepte acordarea din nou a voucherelor de vacanţă. Valoarea acestora va fi de 1.450 de lei. Chiar și așa, voucherele nu vor putea fi folosite pe litoral, ci doar în staţiuni balneo-climaterice şi în agroturism.
Măsura vine după ce în 2021 nu s-au mai acordat vouchere de vacanță bugetarilor. Guvernul a prelungit perioada de valabilitate pentru cele nefolosite în 2020, având în vedere faptul că românii nu au avut timp să le folosească din cauza restricțiilor.
Termenul de utilizare este 31 decembrie 2021, după care se anulează.
Domeniul Justiţiei rămâne încă nefinalizat şi ridică cele mai multe probleme în cadrul negocierilor. În ceea ce priveşte desfiinţarea Secţiei speciale mu există încă un consens. Este luată în vedere solicitarea unui nou aviz din partea Comisiei de la Veneţia.
Amintim că liderii PNL şi PSD s-au întâlnit sâmbătă, 13 noiembrie, pentru a discuta pozițiile legate de multe teme din Programul de guvernare. Totuși, divergențe există în continuare atunci când vine vorba de cuantumul majorării pensiilor, majorarea alocațiilor şi situaţia Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.