Simona Halep este cu nervii întinși la maximum în așteptarea pedepsei pa care o va primi pentru dopaj. Chiar și așa, sportiva noastră mai primește și vești bune. Un jurist cunoscut îi transmite tenismenei sa mearga la TAS.
Halep e îndemnată să meargă la TAS
Simona Halep nu a primit încă niciun verdict în cazul său de dopaj și, după un an în care a stat pe tușă, zestrea sa de puncte este ruinată. Tenismena noastră a ajuns acum pe locul 1140 în ierarhia WTA și mai are doar 10 puncte, pe care le va pierde după US Open 2023, turneu programat în perioada 28 august – 10 septembrie.
Mădălina Diaconu, fostă juristă la Comitetul Olimpic Internațional, o îndeamnă pe Simona Halep să meargă la TAS, având în vedere că un verdict din partea Sport Resolutions întârzie să apară în cazul româncei.
”Simona poate deschide, acum, acțiune împotriva Sport Resolutions și a Agenției de Integritate a Tenisului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Este foarte greu, se poate, nu este imposibil, dar este foarte greu!
Ar trebui în acest caz ca Sport Resolutions să întârzie atât de mult cu sentința arbitrală încât să se poată demonstra că, practic, s-au făcut vinovați de denegare de dreptate.
Orice este posibil, dar cazurile de contaminare sunt deosebit de speciale. În categoria de cazuri speciale de dopaj, practic ce i s-a cerut Simonei de către panelul Sport Resolutions a fost să aducă dovada sau dovezile, foarte solide, foarte clare și îndestulătoare despre două aspecte.
Primul aspect, foarte important, să demonstreze cum a ajuns substanța interzisă în corpul său, altfel decât printr-o intenție de dopaj”, a explicat aceasta, potrivit ProSport.
Se poate demonstra că nu a avut intenția de a se dopa
Fosta juristă de la Comitetul Olimpic Internaţional a mai explicat faptul că Simona Halep şi echipa sa trebuie să demonstreze şi că intenţia de a se dopa nu a existat. În plus, nu se pune problema nici de neglijenţă, din partea sportivei şi a echipei sale.
Mădălina Diaconu recunoaşte că aceste lucruri nu vor fi totuşi uşor de demonstrat.
„În al doilea rând, să demonstreze, de asemenea, cu dovezi foarte, foarte clare și suficiente, că nu a avut, nicio secundă, intenția de a se dopa și că nici nu a fost neglijență, ea sau echipa ei, în situația dată.
Sunt două condiții foarte greu de demonstrat, dar se pot demonstra. Au mai fost cazuri în care alți sportivi, care au avut de-a face cu cazuri de contaminare, mai ales alimentară, au reușit să obțină câștig de cauză mai ales la TAS, la Lausanne.
Vestea bună este că tocmai s-au îmbunătățit procedurile la TAS! A fost publicat un nou regulament care, acum, prevede termene mult mai scurte și care sunt imperative, de data aceasta, pentru arbitri.
Acum, la TAS s-a schimbat situația și s-au introdus niște termene care sunt imperative. Este greu de estimat, însă, presupun că, în acest caz, dacă s-ar ajunge la TAS, ar fi un dosar care s-ar putea rezolva între 6 și 8 luni, probabil”, a spus Mădălina Diaconu.