Vestea a căzut ca un trăsnet! Când scăpăm de pandemie? “Vom ajunge şi la doza 4”

Sursă: Dreamstime

Cu privire la decizia Comisiei Europene privind valabilitatea certificatului verde, medicul Adrian Marinescu a spus că cel mai probabil deciziile luate vor fi valabile pentru toţi, inclusiv pentru România. Medicul român a explicat și câte doze vor fi până la urmă necesare pentru a ne asigura imunitatea.

„Cel mai probabil că în momentul în care un anumit lucru se întâmplă la nivelul Uniunii Europene, noi în momentul în care facem parte e clar că cel mai probabil lucrurile vor fi valabile pentru toţi, inclusiv pentru România.

Eu cred că oricum că vom discuta într-un procent destul de important de booster şi că cei care au făcut primele două doze vor ajunge să facă şi doza a treia. Atunci lucrurile vor fi mult mai simple că vom vorbi despre o valabilitate mult mai lungă”, a declarat medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” din Bucureşti.

“Eu nu cred că pandemia va ţine atât de mult. Da, poate vom ajunge şi la doza 4”

Întrebat câte doze de vaccin vor fi până la urmă necesare pentru a ne asigura imunitatea în faţa bolii, medicul Adrian Marinescu a precizat că nu crede că pandemia va ţine atât de mult şi că important nu este numărul de doze, ci de eficacitatea acestora în lupta cu noua variantă Omicron, transmite Antena 3.

„Eu nu cred că pandemia va ţine atât de mult. Da, poate vom ajunge şi la doza 4, dar cred că intervalul de timp până când trecem la conviețuire şi vom scăpa de tot ce înseamnă SARS-CoV-2 va fi destul de scurt. Dacă vorbim de un vaccin care să vină ca un update în raport cu varianta Omicron.

Cred că cei care au făcut deja boosterul vor face doza a 4-a în momentul în care vor avea la îndemână acest vaccin, probabil în primăvară. Lucrurile se discută din punct de vedere epidemiologic. Nu contează neapărat numărul de doze. Contează ultima doză pe care o faci să fie bine proporționată în raport cu varianta nouă de SARS-CoV-2.

“Vom discuta de un alt vaccin care să fie la zi cu varianta Omicron”

Înafară de cei care sunt vulnerabili şi au nevoie să-şi potențeze răspunsul imun, în momentul în care am trecut prin boală şi am două doze am o protecţie suficientă. Dar atenție, totul era valabil când nu discutam de Omicron.

Lucrurile acum sunt sub semnul întrebării, în sensul că probabil că va presupune o eficiență mai scăzută în raport cu vaccinurile pe care le avem acum la îndemână. Atunci e clar că vom discuta de un alt vaccin care să fie la zi cu varianta Omicron. Probabil din martie”, a mai declarat medicul Adrian Marinescu la Antena 3.