Vestea anului despre pensii! Se dau mai mulți bani. Guvernul a luat decizia

Pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Vești bune pentru acești pensionari! Autoritățile au decis să acorde mai mulți bani de anul viitor, conform unei OUG oficializate săptămâna trecută. Despre ce este vorba, mai exact?

Anunț de ultim moment pentru acești pensionari! Vor primi mai mulți bani din 2023. Guvernul a decis

Este vorba despre pensiile militare. Acestea vor fi actualizate automat în 2023 cu rata medie anuală a inflației. Mai mult, pensiile mai mici de 10.000 de lei urmează să fie majorate suplimentar, potrivit unei OUG oficializate săptămâna trecută.

Conform modificărilor implementate atunci, prevederile OUG 168/2022 au fost schimbate, comparativ cu forma inițială de proiect. Astfel, pensiile mici vor fi indexate suplimentar față de indexarea automată care se face în 2023 pentru toate pensiile militare.

„Cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică”, este scris în Legea 223/2015.

Trebuie menționat că indexarea nu va fi realizată în cazul în care rata medie a inflației este negativă.

Cum va fi realizată indexarea?

În primul rând, sunt vizate pensiile militare recalculate și cele stabilite până la data de 31 decembrie 2017. Acestea vor fi indexate suplimentar în 2023 în următoarea modalitate:

  • pensiile de până la 3.000 lei vor fi indexate cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei;
  • pensiile de 3.001 – 4.400 lei vor fi indexate cu 5,1%, fără să depășească 4.573 lei;
  • pensiile de 4.401 – 5.800 lei vor fi indexate cu 3,9%, fără să depășească 5.981 lei;
  • pensiile de 5.801 – 7.200 lei vor fi indexate cu 3,1%, fără să depășească 7.388 lei;
  • pensiile de 7.201 – 8.600 lei vor fi indexate cu 2,6%, fără să depășească 8.782 lei;
  • pensiile de 8.601 – 10.000 lei vor fi indexate cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei.

Sunt vizate și pensiile militare stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018

La rândul lor, sunt vizate și pensiile militare stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018. Acestea vor fi indexate suplimentar în 2023 în următoarea modalitate:

  • pensiile de până la 3.000 lei vor fi indexate cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
  • pensiile de 3.001 – 4.400 lei vor fi indexate cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
  • pensiile de 4.401 – 5.800 lei vor fi indexate cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
  • pensiile de 5.801 – 7.200 lei vor fi indexate cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
  • pensiile de 7.201 – 8.600 lei vor fi indexate cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
  • pensiile de 8.601 – 10.000 lei vor fi indexate cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.