Vestea anului despre Vladimir Putin! S-a aflat cine îi va lua locul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin

Sursă: Dreamstime

Vestea momentului despre Vladimir Putin. S-a aflat cine îi va lua locul liderului de la Kremlin în cazul în care acesta va deceda. Analiștii au urmărit ce spune Constituția și cine ar urma să vină la putere în Rusia.

Informații extrem de importante despre Vladimir Putin. În condițiile în care s-a speculat că ar suferi de o boală gravă, se pune întrebarea legitimă cine ar urma să vină în loc în cazul în care acesta va deceda în curând.

Constituția Rusiei nu prevede această situație, dar procedura este similară cu aceea a demisiei.

Opoziția din Rusia tinde să creadă că, dacă Putin pleacă, regimul său de la Kremlin va părăsi puterea odată cu el și ar exista șansa pentru o ”nouă perestroika”, potrivit Moscow Times.

Constituția Rusiei nu spune clar ce se întâmplă dacă președintele moare în timpul mandatului. Este precizat doar posibilitatea unor ”motive de sănătate”, care înseamnă că președintele nu-și mai poate exercita atribuțiile postului.

Ce se întâmplă dacă Vladimir Putin își va desemna un succesor?

Marea întrebare se pune dacă Vladimir Putin va părăsi în mod neașteptat puterea sau va avea timp pentru a-și desemna un succesor?

Dacă un succesor este cunoscut dinainte, elitele vor avea mai puțin spațiu de manevră. Cu cât există mai mult timp, cu atât transferul de putere va fi mai ușor de gestionat.

Dacă sprijinul pentru Putin rămâne stabil, el și succesorul său vor avea la dispoziție un capital politic considerabil, ceea ce am numi ”ideologia Putinismului”.

În cazul în care Putin va pleca brusc și fără să fi avut timp să pregătească un succesor, atunci lucrurile se complică. Potrivit constituției, prim-ministrul devine președinte interimar în cazul în care președintele nu mai este capabil să-și exercite atribuțiile.

Însă, președintele interimar are puteri limitate. El nu poate dizolva Duma de Stat (Parlamentul Rusiei), nu poate solicita un referendum sau nu poate propune revizuiri ale constituției.

Cine îi va lua locul președintelui Rusiei în cazul în care nu mai e capabil să-și exercite atribuțiile

Conform analizelor, este puțin probabil ca Putin să-l considere pe actualul prim-ministru Mihail Mișustin drept succesorul său, mai ales că acesta nu este suficient de apropiat de Putin. El are 56 de ani, este căsătorit și are trei fii.

Chiar dacă mâine i se întâmplă ceva lui Putin și Mișustin devine președinte interimar, asta nu îl face candidatul favorit pentru a câștiga alegerile prezidențiale ulterioare.

Consiliul Federației are la dispoziție 14 zile pentru a convoca alegeri prezidențiale, în cazul decesului președintelui, potrivit procedurii constituționale. În cazul în care Consiliul Federației nu convoacă alegeri la timp, această atribuție revine Comisiei Electorale Centrale.