Statele Unite ale Americii a aprobat vaccinarea minorilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. Aproximativ 28 de milioane de copii americani vor putea fi vaccinaţi împotriva Covid-19. Dozele administrate vor fi de la Pfizer şi BioNTech.
În Statele Unite ale Americii a fost aprobată vaccinarea minorilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. Aproximativ 28 de milioane de copii vor putea fi imunizați prin injectare. Dozele administrate pe cei mici vor fi distribuite de Pfizer şi BioNTech și vor reprezenta o treime din cele utilizate pentru adolescenţi şi adulţi.
Această decizie a fost luată de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) după ce Administraţia Naţională pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a recomandat utilizarea serului anti-covid în cazul acestei categorii.
„Ca mamă, încurajez părinţii care au întrebări să discute cu medicii pediatri, cu asistentele din şcoli sau farmacistul local pentru a afla mai multe despre vaccin şi importanţa de a-şi imuniza copiii”, a spus marţi dr. Rochelle Walensky, directorul CDC, într-un comunicat de presă citat de AP.
Riscul de deces la copii este mai scăzut decât la adulți
Dr. Rochelle Walensky, directorul CDC Anterior, a explicat că riscul de deces în rândul copiilor există, dar este mai mic spre deosebire de cel al adulţilor. Totodată, ea a menționat situația educațională cu care sistemul de învățământ din SUA se confruntă.
„Există copii de clasa a doua care nu au avut parte vreodată de un an de şcoală normal. Vaccinarea pediatrică are puterea de a ne ajuta să schimbăm asta”, a afirmat ea.
Cum va fi administrat vaccinul
Copiii cu vârsta între 5 şi 12 ani vor fi injectați de două ori, la distanţă de trei săptămâni, cu vaccinul Pfizer/BioNTech, vor fi utilizate ace de dimensiuni mici.
Aparent, un număr semnificativ de părinți americani au solicitat un vaccin anti-covid pentru cei mici. Cererea a apărut din dorința de aș putea relua activităţile obişnuite fără să aducă virusul în casă.
„Va permite părinţilor să încheie luni de griji legat de copiii lor şi să reducă măsura în care copiii pot da virusul altora. Este un pas important înainte pentru naţiunea noastră în lupta împotriva virusului”, a transmis preşedintele Joe Biden.
Până în prezent, în Statele Unite ale Americii au fost spitalizați peste 8.300 de copii și au fost înregistrate 94 de decese, potrivit news.ro.
Vaccinul Pfizer
Pfizer a realizat o cercetare pe 2.268 de copii. Rezultatele au demonstrat că dozele reduse se dovedesc a fi aproximativ 91% eficiente în prevenirea Covid-19 simptomatic. Totodată, Pfizer a început testarea serului pe sugari şi preşcolari. Rezultatele vor fi prezentate la finalul anului.
De asemenea, Moderna derulează astfel de studii pe copii cu vârste mici, însă compania nu a primit încă aprobarea din partea FDA nici pentru vaccinul administrat adolescenţilor.
Vaccinul anti-covid pentru copii sub 12 ani a fost introdus în puține state. Printre acestea se numără China, care a început deja imunizarea celor cu vârste de peste 3 ani.