Cercetătorii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, derulează proiectul „COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor (RoEIM)”, arată că modelul de previziune utilizat în cadrul cercetării estimează că în cursul acestei săptămâni România va ajunge pe platoul valului patru. Specialiștii spun că vom asista la o stagnare sau chiar la o uşoară scădere a numărului cazurilor zilnice.
Studiul este disponibil pe platforma online COVID-19 RoEIM.
Încă de la primul val al pandemiei (Aprilie 2020), în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin intermediul unei echipe de cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a (UBB FSEGA) s-a iniţiat un proiect de cercetare, denumit generic COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor (RoEIM), care are ca obiectiv principal monitorizarea situaţiei epidemiologice şi economice în România în timp real, bazată pe actualizarea zilnică a informaţiilor, respectiv elaborarea de previziuni care să sprijine autorităţile în adoptarea măsurilor optime pentru gestionarea situaţiei create de pandemia de coronavirus.
Proiectul se concentrează în primul rând asupra fenomenelor economice în contextul pandemiei, informaţiile limitate şi credibile din spaţiul public privind posibila evoluţie a pandemiei în România, au determinat echipa de cercetători ai UBB să dezvolte propriile previziuni şi estimări privind evoluţia pandemiei, care să ofere o bază de încredere pentru elaborarea unor previziuni economice.
„Modelul nostru de previziune estimează că în cursul acestei săptămâni vom ajunge pe platoul valului patru, asistând la o stagnare sau chiar la o uşoară scădere a numărului cazurilor zilnice faţă de săptămâna trecută”, informează cercetătorii UBB.
Cercetătorii UBB au anticipat gravitatea valului 4
În privinţa anticipării gravităţii valului 4 al pandemiei, în data de 9 septembrie 2021 cercetătorii UBB au emis un comunicat de presă care avertiza în privinţa evoluţiei ratei de incidenţă la nivelul municipiului Cluj-Napoca, care „ar putea trece de pragul de 6 la mie în prima zi a noului an universitar (6,1 la mie în data de 27 septembrie), apropiindu-se de valoarea de 8 la mie până 1 octombrie”.
Comunicatul a fost preluat atât de presa locală, cât şi de cea naţională. Pornind de la lipsa unor astfel de previziuni în spaţiul public, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul unor localităţi importante, previziunea a fost revizuită în data de 15 septembrie 2021, respectiv extinsă pentru alte centre universitare majore din România (Bucureşti, Iaşi, Timişoara).
Aceste previziuni au fost, de asemenea, publicate în mass-media cu acoperire naţională. Scenariile de bază elaborate în cadrul acestei previziuni au anticipat cu o foarte bună precizie situaţia reală la începutul lunii octombrie.
„Astfel de analize arată ceea ce înseamnă o universitate (şi o facultate) de talie mondială (world-class), capabilă să integreze în relaţii bidirecţionale cazuri naţionale în analize internaţionale, cu un potenţial impact ştiinţific şi pragmatic major. Doar că analizele noastre sunt mai mult înţelese de agenţiile de presă internaţionale (ex. BBC News), decât de decidenţii din ţară”, arată Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, care menţionează rezultatele obţinute în cadrul proiectului RoEIM.
Cercetătorii acordă sprijin autorităţilor naţionale
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB, Răzvan Mustaţă, a adăugat că prin intermediul acestui proiect cercetătorii implicați și-au asumat şi rolul de a acorda un sprijin autorităţilor naţionale şi locale pentru procesul decizional în gestionarea pandemiei.
„Informaţiile puse la dispoziţie au o frecvenţă zilnică, sunt complete şi comprehensive, având la bază un proces de cercetare autentic. Previziunile echipei noastre de cercetători şi-au dovedit până acum acurateţea şi credibilitatea. Toate informaţiile şi analizele noastre sunt publice şi accesibile oricărei autorităţi, mass-media şi oricărui cetăţean care are nevoie de informaţie pertinentă.
Este clar, pentru noi toţi, că în această perioadă de criză este nevoie să avem parte de o informare corectă, reală a publicului. Devine astfel imperios necesar ca procesul decizional al autorităţilor locale şi naţionale de gestionare a pandemiei să se fundamenteze pe mai multe surse de informaţie şi nu exclusiv pe cele aparţinând autorităţilor centrale. Platforma RoEIM reprezintă o sursă de informaţii credibile, accesibilă tuturor”, spune Răzvan Mustaţă.