Vestea bună pentru toată România: Nicolae Ciucă a făcut anunțul personal: Un motiv de bucurie şi de mândrie
Prim-ministrul României a efectuat o vizită la fabrica IVECO, din județul Dâmbovița, iar mai apoi a susținut o declarație de presă în care a precizat că linia de producție a fost inaugurată în urmă cu 18 luni.
”Am venit astăzi, la Petreşti, pentru că, în urmă cu 2 ani, a fost iniţiat proiectul prin care compania IVECO urma să producă o parte din camioanele necesare Armatei Române. Acum 18 luni a fost inaugurarea liniei de producţie, iar astăzi, cu toate problemele şi greutăţile care au fost întâmpinate în timpul pandemiei şi toate aspectele legate de asigurarea logistică, s-a reuşit totuşi ca, după ce au existat întârzieri de aproximativ nouă luni de zile, să se recupereze, astăzi să se ajungă la întârzieri mai mici de şase luni de zile”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a mai spus că au executivul companiei a dat asigurări cu privire la recuperarea și devansarea termenelor asumate, până anul viitor, atunci când va fi încheiat și primul contract subsecvent.
”Toate acestea sunt concretizate şi prin numărul de camioane pe care le-au produs, în acest moment reuşind să producă aproximativ 514 camioane; la o capacitate de 400 de camioane pe an, există foarte clar perspectiva că, până anul viitor, în noiembrie, vor fi produse toate cele aproximativ 900 de camioane câte sunt asumate prin primul contract subsecvent, urmând ca, până la finele anului 2026, să fie încheiate toate livrările în conformitate cu contractul general, care prevede aproximativ 2.902 camioane.
Este foarte important că s-a realizat o localizare a unui procent din componentele acestor camioane din industria din România. Este un obiectiv al Guvernului, astfel încât, prin deschiderea pe care am manifestat-o şi prin susţinerea investiţiilor străine, respectiv a programelor de offset în contractele de achiziţie tehnică militară, să putem să asigurăm o integrare, o localizare cât mai consistentă în economia noastră, în industria noastră”, a arătat şeful Executivului.
Perspective pentru diversificarea producției
Prim-ministrul României a mai spus că se caută soluții și se negociază cu companiile din acest domeniu pentru o extindere cât mai mare. De asemenea, Nicolae Ciucă spune că există perspective foarte bune pentru diversificarea producției.
”Deja, până în acest moment, avem 16 derivate care se produc aici, la Petreşti, am putut să vedem camioane cu structură normală, dar şi camioane cu structură blindată, o serie întreagă de alte derivate de care armata are foarte mare nevoie. Am putut să vedem începerea integrării producţiei de trailere de 70 de tone, ceea ce este, într-adevăr, un motiv de bucurie şi de mândrie, aşa cum a fost prezentat de către conducerea companiei. Doresc să subliniez două aspecte importante: primul, acela că, în continuare, vom acorda atenţie şi încredere tuturor investitorilor că România poate să ofere oportunităţi astfel încât să existe interes pentru a veni şi a investi în ţara noastră, lucru care s-a realizat.
Am putut ieri să ne bucurăm de anunţul unei mari companii că vine şi investeşte în România nu mai puţin de 650 de milioane de euro şi, desigur, de aici înainte vom continua să promovăm toate aceste interese ale noastre prin Agenţia Naţională de Investiţii şi Comerţ Exterior, pe care am înfiinţat-o săptămâna trecută. Cel de-al doilea mesaj important este cel legat de faptul că ne dorim foarte mult să relansăm industria de apărare şi să facem în aşa fel încât, printr-o strategie care se lucrează la nivelul Ministerul Economiei, dar care are componente interministeriale să reuşim să facem în aşa fel încât proiecte de genul IVECO să poată să cuprindă şi celelalte nevoi de dotare şi înzestrare a Armatei Române”, a spus premierul.
Investițiile asigură locuri de muncă
Nu în ultimul rând, șeful Executivului a ținut să le mulțumească celor care au reușit această performanță și spune că astfel de investiții asigură locuri de muncă în diverse localități precum Petrești, iar în acest mod, șomajul va scădea.
”Le mulţumesc încă o dată pentru ceea ce au reuşit să realizeze aici. Privim către viitor cu încredere şi cu speranţa că vor continua să investească, că vor dezvolta, atât cât va permite capacitatea şi creativitatea, în tot ceea ce înseamnă producţia de astfel de mijloace de transport în România. Am discutat cu domnul primar şi cu o parte din angajaţii companiei. Rezultă foarte clar că astfel de investiţii asigură locuri de muncă în localităţi precum Petreşti şi împrejurimi, astfel încât şomajul să se reducă spre zero, precum şi venituri la bugetul Primăriei care să permită o perspectivă de dezvoltare la nivelul autorităţilor locale. Am întâlnit oameni care au lucrat până acum în alte ţări din Uniunea Europeană şi care s-au întors acasă şi pot să-şi desfăşoare activitatea în companii din România”, a mai afirmat şeful Executivului.