Vestea care a devastat toată România. A murit marele erou al țării. Dumnezeu să-l odihnească!

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Este doliu în cadrul Forțelor Navale Române, după ce un mare comandat a trecut la cele sfinte. Cei care îl cunoșteau au fost devastați de vestea tristă.

A murit comandantul fregatei „Mărășești”, Valentin-Marian Toma

Forțele Navale Române sunt în doliu, după ce comandantul fregatei „Mărășești”, Valentin-Marian Toma, s-a stins din viață la vârsta de 51 de ani.

Vestea tragicului eveniment a lovit ca un trăsnet apropiații și colegii săi din armată.

Reprezentanții Forțelor Navale au anunțat public decesul acestuia și au transmis condoleanțe familiei îndurerate, asigurând-o de sprijinul necesar în această perioadă dificilă.

SURSA FOTO: Forțele Navale Române

O viață dedicată marinei militare românești

Originar din Plopșoru, județul Gorj, Valentin-Marian Toma a urmat o carieră militară de excepție.

În 1991, a absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, iar studiile sale au continuat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

După ce a obținut primul grad de ofițer în 1996, s-a dedicat activităților militare și formării continue.

Cariera sa a fost marcată de implicarea în funcții esențiale de execuție și conducere la bordul navelor militare. Toma a fost apreciat pentru abilitățile sale și, în 2021, a preluat comanda fregatei „Mărășești”, cea mai mare navă de război construită în România.

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, el ar fi trebuit să conducă detașamentul Flotei în parada militară, în semn de respect pentru dăruirea sa față de patrie.

Comandantul Valentin-Marian Toma a reprezentat cu mândrie Forțele Navale Român

Pe lângă angajamentul său față de România, Toma a reprezentat cu mândrie Forțele Navale Române în diverse exerciții NATO și NATO-PfP (Partnership for Peace), cum ar fi Strong Resolve, Allied Action, Cooperative Partner și Black Sea Partnership.

În 2024, a absolvit un curs de „Conducere Strategică” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, o etapă importantă în desăvârșirea carierei sale militare.

Pentru meritele sale deosebite, Valentin-Marian Toma a fost decorat cu multiple distincții și însemne militare, inclusiv Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate, Distincția „Omul Anului în Forțele Navale”, Titlul de „Veteran din teatrele de operații” și Emblema de Onoare a Forțelor Navale. Aceste recunoașteri vor rămâne mărturie a contribuției sale semnificative în serviciul patriei.

„În semn de apreciere, pentru rezultatele deosebite, obținute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele însemne și medalii: Semnul onorific «În Serviciul Patriei» pentru XV, XX și XXV ani de activitate, Distincția «Omul Anului în Forțele Navale», Titlul de «Veteran din teatrele de operații» și Emblema de Onoare a Forțelor Navale”, arătau reprezentanții Forțelor Navale.