Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, raportul la proiectul legii pensiilor, care urmează să intre în dezbaterea plenului în şedinţa de miercuri.
La votul din comisii au fost înregistrate doar patru abţineri, restul voturilor fiind favorabile.
Astfel, modificările făcute de comisii au vizat punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale a articolelor declarate neconstituţionale.
„Cu siguranţă mâine (miercuri – n.r.) trebuie să ajungă la votul plenului Camerei Deputaţilor. Au fost foarte puţine modificări de făcut pentru că legea nu a fost declarată Constituţională în ansamblul său, ci Curtea a cerut la trei paragrafe să fie nişte clarificări. Mai precis, cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale – şi acolo s-a făcut precizarea că, deşi trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează şi le distribuie mai departe este angajatorul – şi, de asemenea, a fost o corelare pentru pensiile de invaliditate. În mod normal, ar trebui să venim cu o lege privind indemnizaţia socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că aşa a solicitat Curtea Constituţională, ca să fie foarte clar, am operat şi aceste modificări”, a precizat, după şedinţă, deputatul PSD Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, iniţiatoarea proiectului.