Ministrul a fost întrebat când vor avea loc schimbările în legea salarizării și legea pensiilor. Astfel, acestea a subliniat că modificările vor sosi „cât mai curând posibil”, iar prioritatea imediată o reprezintă cele două legi cu privire la pensii.
Schimbările în legea salarizării și legea pensiilor vor sosi cât mai curând posibil
„Vă dau un răspuns simplu și clar. Cât mai curând posibil. Prioritatea imediată o reprezintă cele două legi cu privire la pensii, atât cea cu privire la pensiile din sistemul public cât și cea cu pensiile de serviciu. Aceasta va fi aferentă cererii de plată trei, motiv pentru care trebuie să finalizăm, împreună cu cei de la Banca Mondială, tot ceea ce înseamnă parte de evaluare a impactului financiar.
Vom solicita, de asemenea, ajutor de la Ministerul Finanțelor pentru impactul financiar și împreună cu comisia vom încerca să finalizăm cât mai rapid partea de legislație cu privire la pensii”, a declarat Simona Bucura Oprescu pentru Antena 3.
De asemenea, aceasta a fost întrebată cu cât se vor indexa pensiile începând de anul următor. Simona Bucura Oprescu a declarat că există trei variante de lucru.
„Filozofia legii pensiilor este creșterea valorii punctului de pensie. Ne gândim și la românii cu pensii mici și ne gândim să creștem cu o sumă ceva mai consistentă pensia minimă.
Nu aș vrea să anunț acum formula de calcul, mai ales că aceasta nu a fost aleasă încă dintre cele trei scenarii de lucru și nu vreau să creez așteptări oamenilor”, a mai spus ministrul Muncii.
Simona Bucura-Oprescu a avut o primă discuție în ceea ce privește continuarea reformelor din PNRR
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut joi o primă întâlnire de lucru în format videocall cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene, şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover, discuțiile axându-se pe continuarea reformelor din PNRR și a celor care vizează sistemul de pensii publice și salarizarea în sectorul bugetar.
„Am avut astăzi o primă întâlnire de lucru în format videocall cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene și cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover. În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR și a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice și reforma salarizării în sectorul bugetar”, a scris Simona Bucura-Oprescu, joi pe Facebook.