Statele Unite consideră că procesul de aderare a Ucrainei la NATO „ar trebui reluat la un alt moment”. Acest punct de vedere a fost exprimat vineri de consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan.

Statele Unite au fost clare timp de decenii că susţin o politică a uşilor deschise pentru NATO”, a declarat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, reporterilor în cadrul unui briefing de presă la Casa Albă.

Conform declarațiilor făcute de oficialul american și preluate de AFP, „orice decizie privind aderarea la NATO este între cei 30 de aliaţi şi ţările care aspiră să adere”.

Procesul de aderare la NATO ar trebui reluat la un alt moment

„În acest moment, opinia noastră este că cel mai bun mod în care putem sprijini Ucraina este prin sprijin practic, pe teren, în Ucraina şi că procesul de la Bruxelles ar trebui reluat la un alt moment”, a continuat el.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că statele membre ale alianţei susţin „dreptul Ucrainei de a-şi alege propria cale”, dar a avertizat că orice decizie privind aderarea trebuie să fie luată de toţi cei 30 de membri ai alianţei.

Zelenski a făcut anunțul care-l cutremură pe Putin

Volodimir Zelenski v a transmis vineri, 30 septembrie, că țara sa va depune cerere de aderare la NATO prin procedură rapidă. Volodimir Zelenski a ținut să sublinieze că țara sa a dovedit deja compatibilitatea cu standardele Alianței. Replica liderului de la Kiev a venit după ce Vladimir Putin a anunțat vineri, 30 septembrie, anexarea ilegală a celor patru regiuni din Ucraina, care reprezintă 18% din teritoriul ucrainean.

„Adoptăm o acțiune decisivă prin semnarea unei cereri în vederea candidaturii Ucrainei pentru integrarea accelerată în Alianța Nord-Atlantică. De facto, ne-am făcut deja drumul către NATO. De facto, am dovedit deja compatibilitatea cu standardele Alianței. Ele sunt reale pentru Ucraina – reale pe câmpul de luptă și în toate aspectele interacțiunii noastre. Avem încredere unii în alții, ne ajutăm unul pe altul și ne protejăm. Aceasta este Alianța. Iar acum Ucraina vrea acest lucru și în manieră formală. Într-o procedură care va fi în concordanță cu importanța noastră de a ne proteja întreaga comunitate. Pe o bază accelerată. Facem pasul nostru definitoriu prin semnarea cererii Ucrainei de aderare accelerată la NATO”, a transmis Volodimir Zelenski, conform kyivindependent.com

Rusia a reacționat imediat. Șeful comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat a lansat un mesaj crunt pe pagina sa de Telegram. Acesta susține că declarația lui Volodimir Zelenski „sună ca o invitație adresată Alianței de a intra într-un conflict militar direct cu Rusia”.