Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și bogați oameni de afaceri de la noi din țară. Dacă în trecut, se scria despre averea sa impresionantă, acum duce o viață complet diferită.
Când auzim numele lui Irinel Columbeanu, nu putem să nu ne gândim la omul de afaceri de la Izvorani. Ei bine, în prezent, acesta duce o viață mult mai modestă, ceea ce a luat multe persoane prin surprindere.
Acum, afaceristul locuiește într-un apartament închiriat, dar a rămas la fel de optimist și de deschis. Recent, acesta a vorbit despre mai multe subiecte din viața sa, inclusiv despre pierderea averii.
Cum și-a pierdut averea Irinel Columbeanu
Irinel Columbeanu și-a pierdut averea din cauza unor investiții neinspirate și regretă unele decizii pe care le-a luat. Cu toate acestea, își dorește să rămână optimist.
“Nu aș mai face acea fabrică pe care am făcut-o la Târgu Cărbunești. Mai ales, nu m-aș mai lăsă tentat de anumite lucruri. Încercările mele de a avea succes cu acel proiect al fabricii ar putea fi comparate cu eforturile cuiva de a împinge singur un tren. Lucru care explică și insuccesul care s-a petrecut. Nu era dat de faptul că ceea ce făceam nu funcționa sau era vreo păcăleală.
A fost lipsa de fonduri, care până la urmă a generat tocarea întregii mele averi de la acea vreme. Până când s-a ajuns la ceea ce s-a ajuns.
Mesajul cărților mele și al meu personal este că Dumnezeu știe cum să te călăuzească în viață. Astfel încât să ajungi la un nivel mai înalt decât ai fost înainte ca aceste lucruri să se petreacă. Cum face, e puterea Celui de sus!”, a spus el într-un interviu pentru Fanatik.
Lui Irinel Columbeanu i-ar fi plăcut să devină actor
Întrebat ce altă carieră i-ar fi plăcut să urmeze, Irinel Columbeanu a răspuns că i-ar fi plăcut să devină actor.
„Mi-ar fi plăcut mult să fiu actor, dar părinții nu m-au susținut și nu m-au lăsat. Mi-au spus că e ceva neserios și m-au descurajat din acest punct de vedere. Așa că atunci când am dat la facultate, i-am ascultat. Am dat la ceva care părea că ar fi mai acceptabil de către societatea acelor vremuri. Aici este vorba despre Institutul Politehnic București.”, a spus el.
„Ulterior, când am ajuns să lucrez unde am lucrat eu, respectiv la Camera de Comerț și Industrie a României, am regretat. La un moment dat am fost tentat să urmez ASE-ul, care m-ar fi condus poate spre alte căi, dar la aceeași meserie pe care am practicat-o mult mai abitir decât ingineria.
Respectiv lucratul cu firme internaționale și multinaționale și lucru care a avut consecințe destul de bănoase, ca să spun așa. Am avut o situație materială foarte bună. Cu siguranță Politehnica nu m-ar fi adus aici, și probabil că nici Teatrul. Nu am încercat. Am practicat ingineria, dar actoria nu.”, a adăugat omul de afaceri.