Este o zi fericită pentru Ilinca Simion, soția liderului AUR, George Simion. Vineri, Ilinca a publicat o fotografie pe rețelele sale de socializare în care își anunță urmăritorii că a absolvit.
Zi fericită pentru Ilinca Simion
Se pare că Ilinca Simion a terminat un master în Dreptul Afacerilor, în cadrul Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu.
De asemenea, din postare reiese că soția lui George Simion a obținut și o diplomă în psihopedagogie, după ce a terminat modulul psihopedagogic al Universității. Astfel, există posibilitatea ca Ilinica să își dorească o viitoare carieră în domeniul didactic sau poate vrea să-și continue studiile și să obțină un doctorat.
Oricare ar fi viitoarele planuri ale Ilincăi Simion, cu siguranță soțul ei este tare mândru de ea și o va susține în alegerile pe care le face.
Ilinca și George Simion se pregătesc să devină părinți?!
Luna trecută, preşedintele AUR George Simion a venit şi cu o dezvăluire surprinzătoare. Se pare că fericitul cuplu se pregăteşte pentru următorul mare pas în căsnicia lor: acela de a deveni părinţi.
„A fost o nuntă frumoasă, ne bucurăm că ne-aţi fost alături. Acum, n-avem nici măcar 5.000 de euro în cont, dar probabil suntem cei mai bogaţi că vă avem pe voi.
Aşa că faceţi ce o să fac şi eu acum, închideţi televizoarele. Iubita mea, hai să ne uităm împreună la filmul nunţii, face toţi banii din lume. Mulţumim celor care ne-au fost alături.
Chiar dacă n-avem bogăţii materiale, sperăm cât mai curând să avem bebei şi să vă avem alături!”, a spus George Simion, înainte de a difuza imagini de la nunta de anul trecut.
George Simion și Ilinca au devenii nașii unui copil
Pe 10 iunie, Ilinca Simion, soția liderului Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a publicat un clip pe contul său de Instagram, dar și o poză prin care arată că cei doi au devenit nași.
În imagine apare și George Simion, liderul AUR, care ținea în mâna lumânarea de botez a finei lor, în timp ce Ilinca Simion o ținea pe cea mică în brațe.
Cei care o urmăresc în mediul online pe soția liderului AUR i-au lăsat o grămadă de aprecieri la postări, dar și comentarii. Cei mai mulți dintre ei au lăsat mesaje frumoase prin care urau sănătate și fericire celei mici.
Postarea Ilincăi Simion în care apare alături de soțul ei, ținând-o pe micuță în brațe, a strâns mai multe aprecieri. Cei care îi urmăresc pe cei doi în mediul online se întreabă acum când o să aibă și ei un copil.
„Aratati foarte bine amandoi !Sa va traiasca finuta ! Pe cand va vedem si pe voi cu copilul vostru in brate !?!”, se arată într-un comentariu.
Soția liderului AUR nu a răspuns la astfel de comentarii, însă a mulțumit celor care au spus că arată foarte bine împreună.
„Felicitări ! Să fie sănătoasă și să vă aducă numai bucurii !Sunteți cei mai frumoși !!!”, este comentariul la care Ilinca Simion a răspuns cu „mulțumim din suflet”, dar a și apreciat mesajul.