În același timp, liderul de la Kremlin a acuzat Kievul și pe aliații săi occidentali că „refuză” să negocieze. Potrivit liderului rus, Moscova „se va strădui” să pună capăt războiului, iar acest lucru va implica, în mod inevitabil, „un fel de negocieri pe cale diplomatică”. Comentariile sale au fost făcute la o zi după ce președintele Volodimir Zelenski a vizitat SUA.
Fostul ambasador al SUA în Ucraina, William Taylor, a explicat, într-o intervenție pentru CNN, de ce președintele Vladimir Putin cere acum negocieri pentru a pune capăt războiului dus împotriva Ucrainei.
”Putin pierde pe câmpul de lupăt și singurul lucru pe care-l mai poate face este să atace civilii. Este singurul lucru pe care- l mai poate face acum. Este împins afară din Ucraina. Iar ucrainenii spun că sunt gata să negocieze, dar să plece rușii din țară”, a declarat William Taylor pentru CNN.
Din acest motiv el vorbește acum despre negocieri
El a mai remarcat că, pentru prima dată, Putin nu mai vorbește de o „operațiune specială”, ci de ”un război”. ”Rușii înțeleg acum tot mai mult că este vorba de un război. Din acest motiv, el vorbește despre negocieri”, a afirmat diplomatul american. Ministrul ucrainean de Externe a declarat că națiunea sa dorește un summit pentru a pune capăt războiului, dar că nu crede că Rusia va participa, o declarație care face greu de anticipat încheierea conflictului.
Ministrul ucrainean de externe, Dmiitro Kuleba, a declarat pentru AP că guvernul său dorește un summit de „pace” în termen de două luni, la Națiunile Unite, cu secretarul general António Guterres ca mediator. Kuleba a declarat că Rusia trebuie să se confrunte cu un tribunal pentru crime de război, înainte ca țara sa să discute direct cu Moscova.
Lavrov pune condiții
Pe de altă parte, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la începutul săptămânii că Ucraina trebuie să îndeplinească propunerile Moscovei cu privire la ”noile lor teritorii”, în caz contrar armata rusă va lua măsuri, potrivit agenției ruse de știri TASS, citată de CNN. „Propunerile noastre de demilitarizare și denazificare a teritoriilor controlate de regim, de eliminare a amenințărilor la adresa securității Rusiei care emană de acolo, și chestiunea noilor noastre teritorii, sunt bine cunoscute de inamic”, a declarat Lavrov.
”A mai rămas un singur lucru de făcut: să fie îndeplinite înainte de a fi prea târziu. În caz contrar, armata rusă va lua problema în propriile mâini”, a mai spus Lavrov.
Statele Unite și aliații lor din NATO, împreună cu Ucraina, doresc să învingă Rusia „pe câmpul de luptă” pentru a o distruge, a declarat ministrul rus de externe. „Nu este un secret pentru nimeni că obiectivul strategic al Statelor Unite și al aliaților săi din NATO este înfrângerea Rusiei pe câmpul de luptă ca mecanism de slăbire semnificativă sau chiar de distrugere a țării noastre”, a mai spus acesta.