Vestea cea mare despre pace a venit în această dimineață! Informația momentului dată chiar de către americani

volodimir zelenski vladimir putin

SURSA FOTO: colaj Twitter/Kremlin.ru

Vestea bună a dimineții a venit chiar acum. Publicația americană Washington Post scrie că Statele Unite ale Americii au cerut în privat Ucrainei să arate Rusiei că este deschisă la discuţii de pace.

Administraţia Biden îi încurajează în privat pe liderii ucraineni să dea un semnal de deschidere pentru a negocia cu Rusia şi să renunţe la refuzul lor public de a se angaja în discuţii de pace dacă preşedintele Vladimir Putin nu este înlăturat de la putere, a relatat sâmbătă Washington Post.

Publicația a citat persoane anonime, familiare cu discuţiile, care au declarat că solicitarea oficialilor americani nu vizează împingerea Ucrainei la masa negocierilor, ci o încercare calculată de a se asigura că Kievul îşi menţine sprijinul altor naţiuni care se tem să alimenteze un război pentru mulţi ani de acum încolo.

Washington Post susține că discuţiile au ilustrat complexitatea poziţiei administraţiei Biden cu privire la Ucraina, în condiţiile în care oficialii americani au promis public că vor sprijini Kievul cu sume masive de ajutor „atât timp cât va fi nevoie”, sperând în acelaşi timp la o rezolvare a conflictului care a afectat puternic economia mondială şi a declanşat temeri de război nuclear.

Ziarul a precizat că oficialii americani împărtăşesc evaluarea omologilor lor ucraineni potrivit căreia Putin nu este deocamdată serios în privinţa negocierilor, dar a recunoscut că interdicţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a discuta cu el a generat îngrijorare în unele părţi ale Europei, Africii şi Americii Latine, unde efectele războiului asupra costurilor alimentelor şi combustibilului sunt resimţite cel mai puternic.

„Oboseala Ucrainei este un lucru real pentru unii dintre partenerii noştri”, a declarat un oficial american anonim, citat de Washington Post.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat vineri, în timpul unei vizite la Kiev, că sprijinul Washingtonului pentru Ucraina va rămâne „neclintit şi nezdruncinat” după alegerile parlamentare de marţea viitoare de la mijlocul mandatului, scrie Reuters.

Zelenski: Suntem pregătiţi pentru pace

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, în discursul său de vineri noaptea, că țara sa este pregătită pentru pace, dar să fie una „corectă și justă”.

„Suntem pregătiți pentru pace, pentru o pace corectă și justă, a cărei formulă am exprimat-o de multe ori”, a spus Volodimir Zelenski, în discursul său de vineri noaptea.

Președintele ucrainean a precizat că întreaga lume cunoaște „poziția” țării sale.

„Este respectul pentru Carta ONU, respectul pentru integritatea noastră teritorială, respectul pentru poporul nostru și responsabilitatea cuvenită pentru teroare – aceasta înseamnă o pedeapsă pentru toți cei care sunt vinovați și despăgubiri depline pentru prejudiciul cauzat de Rusia”, a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski a mai spus că „Ucraina va fi liberă. Și întreaga noastră graniță va fi restaurată – atât pe uscat, cât și pe mare. Atât în ​​est, cât și în sud”.

Preşedintele ucrainean susţine că „presupusa pregătire a Rusiei pentru negocieri este falsă”, arătând că eforturile Kremlinului de mobilizare în masă sunt o dovadă că Putin nu este interesat să negocieze.