S-a spus clar în ce condiții este dispusă Ucraina să cadă la pace cu Vladimir Putin. Mesajul a fost transmis de vicepremierul ucrainean, Irina Vereşciuk, care deţine şi funcţia de ministru pentru reintegrarea teritoriilor temporare ocupate.
Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, care deţine şi funcţia de ministru pentru reintegrarea teritoriilor temporare ocupate, a declarat pentru Corriere della Sera că Ucraina nu va face concesii în fața Rusiei şi că se va putea vorbi despre începerea negocierilor cu Moscova doar după ce rușii vor părăsi teritoriile ucrainene ocupate.
Întrebata de un jurnalist când va începe diplomația între Ucraina și Federația Rusă, Vereşciuk a răspuns: „O schimbare de ritm se poate întâmpla doar atunci când Rusia părăsește pământurile pe care le-a invadat”.
Sunt excluse orice fel de concesii teritoriale despre care vorbesc unii politicieni occidentali
Totodată, Irina Vereșciuk a exclus orice fel de concesii teritoriale despre care vorbesc unii politicieni occidentali, a informat RBC.
„Ucrainenii sunt clari și unanimi în acest sens: poporul nostru şi regiunile noastre, atât Crimeea, cât și Donbasul, nu vor fi subiect de negociere. Putin nu vizează doar pământul, nu ne facem iluzii că este posibil un compromis. Putin intenționează să ne distrugă ca stat. Este o chestiune de viață sau de moarte pentru noi” – a afirmat oficialul ucrainean.
Trebuie amintit că Volodimir Zelenski a spus anterior că Ucraina este pregătită pentru o pace „corectă și justă”. El a menționat că țara sa este dispusă să cadă la pace, însă aceasta trebuie să fie corectă și justă.
„Este respectul pentru Carta ONU, respectul pentru integritatea noastră teritorială, respectul pentru poporul nostru și responsabilitatea cuvenită pentru teroare – aceasta înseamnă o pedeapsă pentru toți cei care sunt vinovați și despăgubiri depline pentru prejudiciul cauzat de Rusia”, a declarat Volodimir Zelenski, la începutul lunii noiembrie.
Presupusa pregătire a Rusiei pentru negocieri este falsă
Liderul de la Kiev a mai arătat atunci că „presupusa pregătire a Rusiei pentru negocieri este falsă”. În sprijinul afirmațiilor sale, Zelenski a indicat eforturile Kremlinului de mobilizare în masă, care sunt o dovadă că Vladimir Putin nu este interesat să negocieze.
În paralel, ucrainenii se confruntă cu mari probleme în contextul atacurilor tot mai puternice ale rușilor din ultimele zile. Kievul s-ar putea confrunta cu pene de curent şi cu întreruperi ale reţelei de alimentare cu apă şi căldură. Vitali Kliciko, primarul capitalei Ucrainei, a explicat că de vină sunt atacurile ruse asupra reţelei energetice din Ucraina. El i-a îndemnat pe locuitorii din Kiev să economisească energie şi chiar să se gândească la posibilitatea unei mutări temporare, din cauza acestei situații critice apărute în timpul războiului.