Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 88,71 miliarde lei, la finalul lunii septembrie. Cifra a înregistrat o creștere de 2%, comparativ cu nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
Vestea cea mare despre pensiile din România a venit chiar acum. Este informația momentului pentru 8 milioane de români
Un raport realizat recent de utoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că fondurile de pensii private au investit 88% din portofoliu în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei.
„Fondurile de pensii private au investit 88% din portofoliu în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, este scris în raportul ASF.
De asemenea, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 55,964 miliarde de lei, respectiv 63,09%. Pe următorul loc se aflau acţiunile, cu 18,778 miliarde de lei (21,17%). Pe locul al treilea se aflau obligațiunile corporative, cu 7,533 miliarde de lei, respectiv 8,49% din totalul activelor.
Datele ASF arată că fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.908.319 milioane de participanţi în septembrie. Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Guvernul a anunțat ce se va întâmpla cu Pilonul II de pensii
În altă ordine de idei, secretarul de stat Cătălin Bobo, a vorbit anterior despre banii românilor care au cotizat la Pilonul II de pensii și a spus că actuala coaliție de guvernare nu are în plan o naționalizare a Pilonului II de pensii, fondul unde fiecare român contribuie lunar cu 3,75% din salariu.
Mai apoi, el a subliniat faptul că niciodată nu au existat discuții în acest sens, deși sunt anumiți membri din coaliția de guvernare care ar susține o astfel de măsură.
„Mă bucur că și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus că nu a existat intenția de a naționaliza Pilonul II. Nu a existat niciodată vreo discuție în acest sens, deși sunt unii colegi de la PSD care gândesc așa”, a declarat acesta.
Totodată, Cătălin Boboc a explicat și că Pilonul II de pensii oferă românilor oportunitatea de a-și pune mai mulți bani de-o parte pentru bătrânețe, pe care îi vor primi în momentul în care ies la pensie. Acesta a amintit și de propunerea privind creșterea contribuției de la 3,755 la 4,75%, adăugând că este dificil de crezut că cineva va umbla la aceste sume de bani.