Vestea cea mare despre pensiile din România! Anunțul venit chiar acum pentru milioane de români
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a efectuat o analiză care arată că un român, care a contribuit la Pilonul II de pensii încă de la înființare, a câștigat, în medie, cu 6.000 de lei mai mult față de suma brută cu care a contribuit.
Aceeași analiză arată că suma este dublă față de cea care ar fi rezultat doar prin actualizarea cu rata inflației. În același timp, suma este de aproape patru ori mai mare decât dacă ar fi fost transformată în euro și ar fi fost economisită.
Reprezentanții fondurilor spun că randamentul Pilonului II a depășit depozitele bancare în lei, dar și cele în euro, motiv pentru care pentru care pensiile private au devenit cea mai eficientă formă de economisire pe termen lung, chiar dacă au existat numeroase crize economice și fluctuații pe piețele financiare.
Concret, analiza arată că un român cu un salariu mediu pe economie, care a contribuit lunar la Pilonul II încă de la înființare, a contribuit cu suma brută de 22.406 lei. Suma medie a tuturor fondurilor de Pilon II a ajuns la 28.305 lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 5.900 lei, față de cei 3.206 lei, dacă banii ar fi puși la un depozit bancar, de cei 2.604 lei, dacă ar fi fost efectuată o actualizare doar cu rata inflației și de cei 1.535 de lei, dacă banii ar fi fost transformați în euro și puși la saltea, arată scenariile Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), pe baza datelor oferite de ASF, INS și BNR.
Randament mediu anual de 7,16%
APAPR mai spune că, în perioada 20 mai 2008 – 21 decembrie 2022, Pilonul II de pensii private obligatorii avea un randament anual de 7,16%, iar rata medie anuală a inflației a fost de 4,19%.
La finalul anului trecut, activele administrate de Pilonul II au fost de 96,4 miliarde de lei, marcând, astfel, un record istoric pentru sistem. În cei 15 ani de activitate, contribuții brute de 79 miliarde de lei au fost virate în Pilonul II.
Fondurile de pensii din Pilonul II au făcut plăți de peste miliarde lei către 88.202 de participanți și beneficiari
Sumele cresc de la un an la altul
APAPR spune că sumele, numărul cazurilor de plată și valoarea medie plătită sunt în creștere anual. De exemplu, în anul 2012, numărul beneficiarilor era de 1.507, acesta crescând de peste 16 ori anul trecut, ajungând la 24.383.
Plățile din anul 2012 se ridică la 2 milioane de lei, iar cele de anul trecut se ridică la 421 de milioane de lei.
Calculele APAPR arată că plata medie a crescut de la 1.575 de lei în 2012, la 17.266 de lei în 2022, marcând, astfel, o creștere a plății medii de 11 ori.
Pierderile au fost marginale în cei 15 ani de activitate
APAPR mai spune că pierderile participanților, în cei 15 ani de activitate, au fost marginale, însă subliniază că au fost compensate potrivit legii. Concret 99,98% dintre plățile realizate către clienții Pilonului II reprezintă sume ce cuprind contribuțiile virate și câștiguri din investiții, în timp ce 0,02% din total a fost reprezentat de compensarea unor pierderi marginale ale unor participanți.
„Cu alte cuvinte, chiar și atunci când piețele financiare traversează perioade dificile, marcate de volatilitate, administratorii preiau asupra lor povara financiară și compensează eventualele scăderi. În prezent, administratorii au constituite provizioane tehnice totale în valoare de 951 de milioane de lei, mult superioare sumelor necesare efectiv pentru aceste compensări”, potrivit APAPR.